Pe 9 aprilie [2011] s-a săvârşit la Biserica Sfântului Gheorghe [din cartierul] Dionysios slujba de parastas la un an de la trecerea la odihna veşnică a sufletului răposatului părinte al nostru, Arhimandritul Marcu Manolis. S-a împlinit un an de la plecarea sa la Domnul şi de la îngroparea sa în curtea Bisericii Sfântului Gheorghe. Atunci când mii de oameni au strigat „Sfânt, Sfânt, Sfânt” şi au psalmodiat „Hristos a înviat!”. Sfântul său suflet a zburat către patria cerească aproape îndată după Paşti. Anul acesta o mare de credincioşi ortodocşi – care cred că răposatul gheronda avea pecetea harului lui Dumnezeu, un mod spontan de viaţă patristică şi pe care luptele şi lucrarea sa duhovnicească i-a schimbat profund – au fost prezenţi la pomenirea sa de un an. Mormântul său din curtea Bisericii Sfântului Gheorghe şi participarea în număr mare a poporului credincios la slujbele pentru odihna sufletului Părintelui Marcu aminteşte oricărei autorităţi de stat, bisericeşti şi locale că acest cleric simplu şi smerit, care trăia neîncetat în rugăciune, spovedanie şi slujirea Sfintelor Taine ale Bisericii, a transformat acea parohie, practic inexistentă, pe care a preluat-o în 1984, în centrul duhovnicesc al Atticii, în centru filantropic şi în parohie ortodoxă internaţională, la care ajungeau credincioşi din toate colţurile Atticii şi din alte ţări, ca să se roage, să se spovedească şi să guste roadele experienţei pe care le avea răposatul gheronda. Când părintele Marcu a fost instalat în parohia Sfântului Gheorghe Dionysiou, Arhiepiscopul de atunci, dar şi alţi mulţi clerici spuneau: „L-am trimis în exil.” Nu socoteau însă că acest cleric va transforma smerita bisericuţă a Sfântului Gheorghe în centru ortodox duhovnicesc, în sfântă mănăstire în care se săvârşeau slujbele după rânduiala atonită. Pe 9 aprilie, sute de automobile în jurul Bisericii Sfântului Gheorghe. Bărbaţi, femei, tineri, tinere, familii, copii au fost prezenţi la Dumnezeiasca Liturghie şi la slujba de pomenire pe care au săvârşit-o Înalt Preasfinţiţii Mitropoliţi, al Kifisiei, Amarousi-ului şi Oropos-ului, kir Kirilos, al Glyfadei, kir Pavlos şi al Gortinei şi Megalopolis-ului, kir Ieremias.

Părintele Marcu nu avea palate. „Încasa” mulţi bani, pe care îi dădea toţi celor nevoiaşi. Lumea îl iubea pentru smerenia sa, pentru viaţa sa virtuoasă, pentru slujbele neîntrerupte pe care le săvârşea, pentru marea milostenie pe care o făcea. Cu cât mai mult dădea în stânga şi în dreapta pentru ajutorarea celor nevoiaşi şi deznădăjduiţi, cu atât mai mult „încasa”, ca să aibă pentru ajutorarea celor suferinzi. Încrederea celor care îi dădeau bani era nelimitată. O dată a săvârşit un Maslu şi i s-a oferit o sumă mare. Ca să nu fie judecat greşit pentru primirea acelor bani, a trimis un epitrop să taie chitanţă pe seama bisericii Sfântului Gheorghe. Atunci capul familiei a spus: „Noi nu am dat banii pentru Sfântul Gheorghe. Noi i-am dat, pentru că ştim că îi veţi da săracilor”. Asemenea suflete au emoţionant prin prezenţa lor la Dumnezeiasca Liturghie şi la slujba de pomenire pentru odihna sufletului său şi pentru aşezarea lui în rândul Drepţilor şi Sfinţilor. Caracteristica principală în timpul slujbei de pomenire în Sfânta Biserică şi în afara ei: lacrimile multor semeni ai noştri care au fost prezenţi pentru că au primit binefacerile Părintelui Marcu, fie duhovniceşte, fie materialiceşte. Altă caracteristică: „Rugăciunea lui să ne însoţească şi să se roage pentru noi toţi, pentru Biserica Ortodoxă şi pentru patria noastră”.
.....................

O altă scrisoare provine de la cineva cu numele de An… şi a fost scrisă pe 7 aprilie, despre Părintele Marcu. Iat-o:

„Sâmbătă, 9 aprilie, este parastasul părintelui Marcu. Am dori foarte mult să fim şi noi prezenţi lângă el. Cu siguranţă l-am face foarte bucuros şi fericit pe părinţelul nostru, pe acest om bun şi de aur, care ne iubea pe toţi ca pe copiii lui. Am face de asemenea bucuroşi şi pe oamenii care sunt alături de el şi îl iubesc, se gândesc la el, îl respectă şi se roagă pentru el. Că să spun adevărul, nu ne-a lăsat singuri, pentru că aici în închisoare avem biserica noastră şi pe doamnele care ne iubesc şi care neîncetat se îngrijesc de noi. De fiecare dată când vin aici ne aduc tot felul de daruri şi de-ale mâncării. În general, fac tot ce pot, suficient cât să ne facă să evadăm puţin din această lume în care trăim aici. Îl avem şi pe părintele Dorotheos, care şi el este un om foarte bun, vine, ne vede, ne ascultă şi ne sfătuieşte. Eu personal m-am dus şi m-am spovedit de multe ori şi nu uit că de fiecare dată când vine, îmi spune: «Băiatul meu, copilul meu, mă rog şi pentru cei dragi ai tăi». Desigur, ştie pe de rost numele celor din familia mea. Sunt foarte bucuros că părinţelul nostru, «părintele Marcu», l-a numit pe el, ştiind că o să ne iubească şi o să ne viziteze, călăuzindu-ne să urmăm un drum corect şi drept în viaţa noastră. Doresc să citiţi această scrisoare pe care o scriu şi să ştie toată lumea de noi, care suntem deţinuţi, că am săvârşit anumite fapte rele, dar am învăţat să preţuim şi respectăm, să-i iubim pe oamenii cărora le pasă de noi şi ne iubesc. Aş dori de asemenea să împărtăşesc cu dumneavoastră ceva de care îmi aduc permanent aminte şi îl am în faţa ochilor, ca şi cum s-ar întâmpla acum: prima mea spovedanie, pe care am făcut-o la şcoala noastră la părintele Marcu. Îmi aduc aminte că în acea perioadă eram speriat şi mă temeam mult, în continuu mă gândeam la un vis pe care l-am văzut. A venit deci acest Înger al nostru şi îndată ce i-am mărturisit visul şi felul cum mă simţeam, m-a strâns în braţe şi mi-a spus: «Nu te teme, toate vor fi bine. Roagă-te şi roagă-L de Dumnezeu, citeşte Tatăl nostru». Am făcut ce mi-a spus şi de atunci simt că viaţa mea a căpătat atâta dulceaţă, bunătate şi frumuseţe; m-am liniştit, m-am aşezat. De asemenea, nişte bune doamne care vin împreună cu surioara părinţelului nostru la închisoare, mi-au dat fotografia părintelui Marcu şi am lipit-o în agenda mea de telefoane. Şi astfel, de fiecare dată când dau un telefon, îl văd şi îmi amintesc de bunătatea lui şi că toţi copiii de aici îl strigam «Părintele nostru», pentru că toţi ştiam cât de mult de iubea. Ne aduna pe toţi, făcea un cerc mare şi asculta chinurile noastre, problemele noastre, ne spunea întâmplări care au avut loc demult, minuni şi multe pilde.

În fiecare zi de miercuri când ne vizita eram cu toţii foarte bucuroşi, fericiţi, pentru că ne umplea de viaţă, de bucurie, de dragoste, asculta cu atenţie câte aveam să îi spunem, ne întreba cum merge şcoala. Mă rog ca Dumnezeu să poarte de grijă tuturor acelor oameni, profesorilor noştri care ne iubesc, ne ajută, ne învăţă carte şi ne fac să uităm de noi, ca şi cum nu ar exista în spatele nostru închisoarea. Îmi amintesc de asemenea intens că anul trecut, când am încheiat anul, şcoala a organizat o mare serbare, ceremonia de încheiere a anului şi au venit cu toţii, şi bunele doamne, şi sora părintelui Marcu. Aceasta mi-a dat un mic dar, un premiu şi cu un cec cu bani, în amintirea părintelui Marcu şi toţi elevii ne-am bucurat şi am apreciat această faptă, pentru că de fiecare dată şi tot mai mult ne arată cât de mult ne iubesc, cât de mult se gândesc la noi, le pasă de noi şi ştim că nu ne uită şi că niciodată nu se va întâmpla asta. Aş dori să mărturisesc tuturor că de fiecare dată, şi în celulă, şi când merg la biserică, mă rog şi aprind o lumânare pentru părintele Marcu, pentru sufleţelul lui. L-am iubit şi îl iubesc mult, mă gândesc la el de multe ori. Îmi lipseşte mult, dar ştiu că de acolo de sus unde este ne ajută şi are grijă de noi împreună cu Domnul şi Dumnezeul nostru. Vă declar că atunci când voi ieşi afară, voi merge la biserică şi mă voi ruga pentru părinţelul nostru şi de fiecare dată când voi merge la biserică voi aprinde o lumânare pentru el. Aş dori să spun tuturor că toţi îl iubim şi ne gândim la el şi vă cerem să îi transmiteţi din partea noastră multe sărutări şi salutări. Şi un ultim lucru aş vrea să vă adresez, vouă, celor care sunteţi prezenţi la parastas. Un foarte cald şi dulce mulţumesc tuturor celor care sunteţi alături de noi şi continuaţi ce a trasat el, adică îi ajutaţi pe deţinuţi şi mai presus de toate sunteţi corecţi şi consecvenţi şi faceţi ceea ce faceţi fără să aveţi vreo obligaţie, ci din propria voastră voinţă. Şi astfel continuaţi lucrarea părintelui Marcu şi ne daţi curaj şi speranţă. Şi din nou o mare mulţumire din partea tuturor deţinuţilor, vouă şi Sfântului nostru”.
....


http://graiulortodox.wordpress.com/2...marcu-manolis/