View Single Post
  #1  
Vechi 08.06.2013, 22:17:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse - despre homosexualitate și transsexualitate

Tratându-i cu responsabilitate pastorală pe oamenii care au înclinații homosexuale, Biserica se opune în același timp hotărât încercărilor de a prezenta această tendință păcătoasă ca „normă”, ba chiar ca un obiect de mândrie și un exemplu de imitat. Tocmai de aceea, Biserica condamnă orice propagandă a homosexualității.

Sfânta Scriptură și învățătura Bisericii condamnă fără echivoc relațiile homosexuale, văzându-le ca o distorsiune vicioasă a naturii omului create de Dumnezeu.
Discuția despre statutul așa-numitelor minorități sexuale în societatea contemporană tinde spre recunoașterea homosexualității nu ca pe o perversiune sexuală, ci doar ca pe una din „orientările sexuale” care are drepturi egale la manifestare publică și respect. Se mai afirmă că pornirea homosexuală e predeterminată de predispoziții individuale înnăscute. Biserica Ortodoxă pleacă de la convingerea neschimbată că unirea instituită de Dumnezeu a căsătoriei dintre bărbat și femeie nu poate fi comparată cu manifestările pervertite ale sexualității. Ea consideră homosexualitatea ca fiind o distorsiune păcătoasă a naturii umane, care însă poate fi depășită printr-un efort spiritual care să ducă la vindecarea și maturizarea spirituală a omului. Dorințele homosexuale ca și celelalte patimi care-l chinuie pe omul căzut se vindecă prin Sfintele Taine, rugăciune, post, pocăință, citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți, ca și prin comuniunea creștină cu oameni credincioși gata să-i dea un sprijin duhovnicesc.
Tratându-i cu responsabilitate pastorală pe oamenii care au înclinații homosexuale, Biserica se opune în același timp hotărât încercărilor de a prezenta această tendință păcătoasă ca „normă”, ba chiar ca un obiect de mândrie și un exemplu de imitat. Tocmai de aceea, Biserica condamnă orice propagandă a homosexualității. Fără a nega nimănui drepturile fundamentale la viață, respectul pentru demnitatea personală și participarea la treburile publice, Biserica e totuși de părere că aceia care propagă modul de viață homosexual nu trebuie admiși în funcții educaționale și în alte activități cu copii și cu tineri, și nici să dețină posturi superioare în armată și în instituțiile de reeducare.
Uneori expresia unei sexualități umane pervertite se manifestă în forma sentimentului maladiv al apartenenței la sexul opus, fapt care are drept rezultat încercări de schimbare a sexului (transsexualitatea). Refuzul sexului dat de Creator poate avea consecințe primejdioase pentru dezvoltarea ulterioară a individului. „Schimbarea sexului” prin stimularea acțiunii hormonale și operație chirurgicală a dus în multe cazuri nu la soluționarea problemelor psihologice, ci la agravarea lor și la o profundă criză interioară. Biserica nu poate aproba astfel de „răzvrătiri împotriva Creatorului” și nu recunoaște schimbarea apartenenței sexuale printr-o intervenție artificială. Dacă „schimbarea de sex” a avut loc înainte de Botez, persoana respectivă poate fi admisă la această Taină ca oricare alt păcătos, dar Biserica o va boteza ca aparținând sexului pe care-l are din naștere. Hirotonirea unui astfel de om ca preot și cununia sa în biserică sunt inadmisibile.
Transsexualitatea trebuie deosebită de identificarea incorectă a sexului în copilărie ca rezultat al unor erori medicale legate de dezvoltarea patologică a caracteristicilor sexuale. În acest caz, corecția chirurgicală nu are caracterul unei schimbări de sex.


(Fundamentele concepției sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse - Sinodul Episcopal Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Moscova, 13-16 august 2000, traducere de diac. Ioan I. Ică jr. în Gândirea socială a Bisericii. Fundamente, documente, analize, perspective. Volum realizat și prezentat de Ioan I. Ică jr. și Germano Marani, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp. 249-250)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote