View Single Post
  #105  
Vechi 09.01.2017, 00:37:33
ioan67 ioan67 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 1.458
Implicit

Din păcate, simpllu se dovedește uneori simpluț. Face filosofie acolo unde se face buche seacă și cercetare medicală. Și susține că dreptatea (!) e de partea doctorilor cu frică de Dumnezeu - de parcă știe cineva câtă frică de Dumnezeu are un doctor, în speță acela care mai și declară că are frică de Dumnezeu... Dar doctorii care nu se țin de declarații din astea, oare nu au frica lui Dumnezeu? Și de când frica lui Dumnezeu declarată public a ajuns argument în chestiuni medicale?

Mă necăjește tare campania evident emoțională/manipulativă a antivacciniștilor. Zvonistica aplicată la scară națională a făcut ca o ipoteză cu totul greu credibilă (așazisul autism provocat de vaccinuri!) să devină argument forte într-o problemă care se cercetează în orice alt fel dar nu în baza unor zvonuri cu halouri emoționale.
Iar dacă totuși e o problemă reală cu vaccinurile (și știu că sunt mai multe, cum e și firesc), ea nu are legătură cu linkurile puse de Ovidiu. O aplicație de nivelul vaccinării nu se poate evalua în baza unor ipoteze fantasmagorice. Ălea sunt bazaconii, ca multe altele ale celor care profită de ignoranța publicului nespecialist.

Dar treaba se pare că are niște dedesubturi nițel mai complicate, cel puțin de când am aflat un lucru încă mai supărător. Ca și în alte situații care nu țin în nici un caz de "competența" credinței, ci exclusiv de competența științifică, au venit și aici să își dea cu părerea câțiva oameni cu autoritate asupra unor credincioși. Oameni altminteri bineintenționați, cred, ca Ovidiu, au probabil duhovnici sau o sensibilitate la anumite discursuri ale unui soi de guruși locali, care au decretat (în baza unor mistere absolute) că autismul e provocat de vaccinuri. Am auzit în ultima vreme din ce în ce mai des ipoteza asta prin biserici... Se pare că e o modă!! Dar nu am auzit nici un argument, în afară de povestea unuia care povestea că nu știu cine povestea că se pare că, parcă, dacă nu se înșală, copilul lui a devenit autist probabil, poate, sigur, în fine așa crede omul - în urma unui vaccin. Poftim!
Și astfel de zvonaci părelnici, care ar avea menirea să facă cu totul alte treburi printre credincioși, au declanșat acum o întreagă mișcare (evalavioasă, pesemne) împotriva vaccinurilor. Ce să zic,...... nu mai zic nimic. Subiectul ăsta e încă una bucată dovadă că la noi s-au amestecat toate și toți de suntem de râsu-plânsu. Asta e!

Last edited by ioan67; 09.01.2017 at 05:15:30.
Reply With Quote