Delicatețea Maicii Domnului
"Mergând în vizită la o bătrână din parohia noastră, am observat pe peretele de la răsărit al camerei icoana “Portărița”, pe care soțul meu i-o dăruise după primul lui pelerinaj la Muntele Athos. Am și eu acasă o icoană mare cumpărată tot atunci și aplicată pe placaj. Ceea ce mi-a atras atenția a fost faptul că icoana femeii era realizată cu nuanțe mai deschise ca a mea. Am întrebat-o:
– Icoana asta e cea pe care v-am dat-o noi?
Bătrâna a zâmbit și a încuviințat. Apoi m-a ajutat să-mi formulez întrebările:
– Așa-i că e mai luminoasă? N-a fost așa de la început, a adăugat ea un început de poveste. La început era neagră de tot și eu nu mă puteam împăca deloc cu imaginea ei. Știam că e o icoană făcătoare de minuni, dar ziceam în gândul meu în fiecare seară “Maica Domnului, să mă ierți, dar nici nu mă pot ruga atunci când văd chipul tău așa întunecat, parcă-mi e urât!” Și cu timpul, Maica Domnului mi-a ascultat rugăciunea. Vedeți acum că e mult mai deschisă la culoare? Niciodată n-a stat în soare. Cum e pusă aici, între ușă și șifonier, așa a fost de la-nceput. Acum mi-e tare dragă!
Am observat și eu că nu era deloc albăstrită așa cum am văzut prin mănăstiri că se fac litografiile expuse la soare. M-am minunat și eu de delicatețea Maicii Domnului, care n-a vrut să o mâhnească pe bătrână și mi-a plăcut că femeia nu s-a mărginit la a cârti, ci a convertit nemulțumirea ei într-o rugăciune mai puțin obișnuită. Iată că astfel de rugăciuni izvorâte din simplitatea inimii sunt ascultate!" (sursa: sfantulmunteathos)
|