,,Nici în profesiile astea nu ajung toÈi, sunt puÈini care reuÈesc raportat la numărul total de aspiranÈi care erau la început de drum Èi de concurenÈa pe loc."
Nu e deloc același lucru: dacă vrei să te faci chirurg și să zicem nu iei examenele respective, există o mulțime de meserii similare pe care le poți alege ținând cont de cunoștințele acumulate. Dacă te faci sportiv și după 4-5 ani îți dai seama că nu faci față e foarte greu să-ți schimbi meseria astfel încât să ai o meserie cât de cât...iar o meserie intelectuală nu prea ai cum să mai ai...
Până pe la 14 ani nu fac mai mult de 2 ore antrenamente pe zi, nici nu mai Èin minte peste 20 de ani din acea perioadă aÈa trece de repede, la vârsta aceea e mai mult o joacă nu se ia în serios.
Nici n-apucă să investească mult, dacă nu ajung în faze finale sferturi/semifinale/finale la concursuri dedicate naÈionale Èi internaÈionale se lasă pur Èi simplu.
Nu ai dreptate. Eu am vrut să fac ping-pong de performanță prin clasa a VI-a și mi s-a spus că trebuie să vin la antrenament în fiecare zi. M-am gândit ce înseamnă asta și am renunțat pentru că vroiam să mă țin de carte.
Poate unul care proiectează Èi deci gândeÈte un complex sportiv, e la fel de important ca Èi cel care foloseÈte baza, dar numele lui nu va rămâne nicăieri.
În termeni absoluți ai dreptate. Diferența între un sportiv și proiectant de complexe sportive este că primul face o activitate care se vede la televizor și dacă e bun poate să încânte și atrage fani, creează emoție, spectacol, plăcere în rândul telespectatorilor. Munca proiectantului de complexe sportive nu prea încântă pe nimeni...poate pe pasionații de arhitectură...
|