Citat:
În prealabil postat de Florin-Ionut
Pentru un ateu acest verset poate aparea ca un paradox. Daca te schimbi din rob al pacatului in rob al Lui Dumnezeu, adica al Binelui, nu inseamna acest lucru o negare a libertatii?
Ca un prim comentariu propriu, cred ca insasi schimbarea din starea implicita de rau in starea de bine care se face numai si numai de bunavoie este o exprimare personala a libertatii de a alege intre moarte si viata, intre propunerea Lui Hristos de a trai asemenea Lui si propunerea celui rau de a exista negandu-L pe Dumnezeu.
|
Existential, toti suntem robi ai lui Dumnezeu. Prin dragostea Sa am fost adusi la existenta, si, prin acest fapt, Dumnezeu ne robeste pentru vesnicie. Nu putem exista prin noi insine, ci numai in relatie cu El.
Daca in intelesul curent, calitatea de rob, presupune intr-o masura mai mica sau mai mare, anularea libertatii, in relatia Dumnezeu-om, paradoxal, omul ca rob al lui Dumnezeu are o libertate neingradita.
Slujind diavolului si patimilor nu facem nimic altceva decat sa ne pierdem adevarata libertate, ajungand sa slujim fapturii, in locul Creatorului.
Numai Dumnezeu este garantul libertatii absolute. Prin urmare, Dumnezeu este primul si singurul Domn, caruia, trebuie sa-i slujim. Cu El avem partasie atunci cand, in mod liber, savarsim binele.