[delia31]

Starea a noua

Ecouri destramate par vechile geneze.
Mormânt cu plod, în tine’nceputurile-s treze.
Incendii calme parca ar vrea sa despresoare
Neprihanite doruri timide’n asteptare.
Efemerida noptii ti-arunca’n ploi de stele
Seminte ne’ncercate, gradini sa faci din ele.
Culegem floare-albastra si stim ca ni s’a scris
Ursita de-a ne’ntoarce cu tine’n paradis.

Treapta a noua

Mirunsa frunte. Logos în treapta lui înalta.
Iluminata stema’n vecia unui neam.
Harisma’n deznadejdea sub care ne’nclinam
Amurgului. Cu viii si mortii laolalta
Iesimu-ti în nuntire prin sfânt epitalam:

bucura-te’nflacarare adunata’ntr’o scânteie
bucura-te strop de roua revarsat în curcubeie
bucura-te ram pe care stelele’n ciorchin roira
bucura-te alauta’n zbor cu strunele spre lira
bucura-te vaz launtric ce’n auzul alb se’nscrie
bucura-te Poezie !
bucura-te’ntregul nostru ce prin secoli s’a tot frânt
bucura-te darul pâinii de-a se’ntoarce în cuvânt
bucura-te ne’mpartirea inimii ce ni se’mparte
bucura-te bucurie din adânc si de departe
bucura-te cel ce’n moarte printr’o carte ni te dai
bucura-te’nvesnicirea Eminescului Mihai!


Starea a zecea

Extazele cernelii doar tu ni le’nfiori,
Mihaiul nostru unic si-al unicei splendori.
Izvoade noi de-am strânge, tot am culege’n cale
Norocul de-a-l petrece pe-al tau din ale tale.
Eterna stalagmita din stea stalactitara,
Statura ta ne-aduna sub cer si peste tara.
Cuvântul tau din ziua-l purtam cu noi prin ere,
Usure ca o moarte si greu ca o’nviere.