View Single Post
  #28  
Vechi 23.09.2013, 20:18:14
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Simpozion de Dogmatică Ortodoxă la Sofia




Zilele acestea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sofia este gazda celui de-al patrulea simpozion organizat de Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși. Tema ediției din acest an este „Dogmă și terminologie în Tradiția Ortodoxă și relevanța ei astăzi”.

La eveniment participă, ca reprezentant al Facultății de Teologie Ortodoxă din București și în calitate de membru al Asociației Dogmatiștilor, și Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu.

„Sunt referate care iau în discuție problema modului în care dogma poate fi transmisă în cultura de astăzi, în secolul al XXI-lea, și ce fel de terminologie poate să fie folosită în acest scop pentru că pe de o parte teologii ortodocși trebuie să rămână fideli conținutului dogmatic patristic. Pe de altă parte trebuie să folosească un limbaj accesibil omului de astăzi și culturii de astăzi. Într-un anumit sens și Sfinții Părinți s-au confruntat cu această problemă. Tocmai de aceea ei au apelat și la un limbaj filosofic, la un limbaj al științelor din vremea aceea rămânând însă total fideli revelației biblice. La acest simpozion participă teologi ortodocși din toate țările ortodoxe, precum și teologi ortodocși din Statele Unite și din vestul Europei”, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Asociația Internațională a Teologilor Dogmatiști Ortodocși a fost înființată la Arad, cu prilejul primului Simpozion Internațional de Teologie Dogmatică Ortodoxă din iunie 2007. Evenimentul este organizat odată la doi ani. Ediția de anul acesta se va încheia miercuri, 25 septembrie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote