Veniți creștini la rugăciune,
În casa Domnului cel Sfînt!
Veniți creștini, plecați genunchii
Și fruntea voastră la pămînt!
Cînd clopotele încep să sune
În zori cu glasul lor duios;
Răsună-n undele lor tainic,
Chemarea Domnului Hristos.
Veniți cei osteniți la mine,
Cei osteniți și apăsați;
Odihna, pacea mea cea sfîntă
Și mîngîiere să luați!
Răsună munți, răsună dealuri,
Pămîntu-ntreg de glasul sfînt.
Se pleacă-n fața lui natura,
Văzduhul tot cu nori și vînt.
Dar omul singura făptură,
Împodobit cu chip ceresc,
Azi nu mai vrea să ia aminte
La glasul cel Dumnezeiesc.
Creștinii noștri din vechime,
Pe sub pămînt zideau altare.
Și pe furiș, în miezul nopții
Mergeau cu toții la-nchinare.
Azi stau lăcașurile sfinte
Pe înălțimi strălucitoare,
Dar cîți creștini le calcă pragul
În zilele de sărbătoare?
Vai, masa Domnului e-ntinsă,
Dar cei poftiți nu vin la ea;
Ei n-aud glasul lui cum strigă:
„Veniți creștini la masa mea!"
Veniți creștini la rugăciune,
În casa Domnului cel Sfînt!
Veniți creștini, plecați genunchii
Și fruntea voastră la pămînt!
Veniți creștini, cu umilință
În fața sfîntului altar!
Veniți să dezbrăcăm păcatul
Și să ne înoim în har!