În prealabil postat de Iorest
Pt Carina referitor la subiect:
Am găsit o mărturie din cartea Despre Divorț - scriitorul ortodox Danion Vasile, ed. Areopag, 2020, pag 261-265 care mi se pare interesantă citez: -
[...]„Una dintre imaginile cele mai clare cu ajutorul căreia se poate înțelege viața de familie o oferă o mărturie despre viața unor călugări de la Muntele Athos.
(notă subsol): „Mărturia este preluată din capitolul Cei care îndură ispitele sunt socotiți asemenea mucenicilor, apărut în volumul monahului Andrei Aghioritul Patericul Sfântului Munte, apărut la Editura Sophia, București, 2010, pp. 122-124.
Aș vrea să recomand chiar lectura integrală a volumului respectiv.
O reproduc în continuare, iar apoi voi face câteva comentarii…
„La Coliba Sfânta Treime trăiau în nevoință cinci frați după trup, care s-au făcut monahi și au luat numele Atanasie, Grigorie, Artemie, Filaret și Macarie.
La început ei trăiau cu aceleași gânduri, în pace, dragoste, ascultare și respect față de schima monahală și călugărie, în acord cu voturile monahale.
Cu trecerea timpului, însă, evlavia cea dintâi s-a răcit, câte puțin și-a făcut loc îndrăzneala de frate și voia proprie, pe care diavolul cu artă și multă viclenie le ațâță, începând fiecare să facă ceea ce vrea, fără să întrebe pe nimeni.
Astfel, fără să prindă de veste, au intrat între ei răceala și înstrăinarea.
Au urmat învinuirile și neînțelegerile, care s-au încheiat cu incidente grave, certuri, încât ajunseseră să-și spargă capetele între ei, să-și rupă mâna, piciorul sau alt mădular, până când unul reușea să-l supună voii sale pe celălalt.
Fratele mai mic nu-l respecta pe cel mare și nici cel mai mare nu punea preț pe cel mai mic.
Certurile și situațiile acestea neplăcute continuau aproape în fiecare zi; rar se întâmpla să treacă o zi fără ca nevoitorii din împrejurimi să nu-i audă pe acești frați certându-se și
lovindu-se.
Oricare dintre vecinii și părinții din apropiere sau din altă parte încerca să intervină,
pentru a-i despărți, fugea snopit în bătaie, astfel că nimeni nu putea să-i ajute.
Au trecut patruzeci de ani de viață mucenicească, în care acești cinci frați s-au certat zi de zi.
Părinții de la Schit se obișnuiseră cu țipetele lor și-și spuneau: «Netrebnicii iar se ceartă și se omoară între ei!»
Până într-o zi, când țipetele s-au oprit. A trecut o zi, au trecut două, dar în Coliba lor domnea o liniște deplină.
Părinții s-au mirat, dar nimeni nu îndrăznea să meargă să vadă ce se întâmplă.
În cea de-a treia spre cea de-a patra zi, Sfânta Ana i se arătă în vis dicheului Schitului și-i spune:
«Duceți-vă împreună cu părinții să-i îngropați cu slavă și cu cinste pe cei cinci Mucenici ai lui Hristos, pe cei cinci frați care pentru dragostea lui Dumnezeu s-au făcut călugări și din pizma diavolului se certau fără motiv și în pofida voii lor, dar în fiecare seară, după Pavecerniță, se iertau din inimă unul pe celălalt și nu țineau răutatea niciodată mai mult de o zi, pentru că împlineau cu strășnicie spusa evanghelică:
Soarele să nu apună peste mânia voastră; mâniați-vă, dar nu greșiți (Ef. 4, 26).
Dicheul (înainte-stătătorul Schitului - n.n.),auzind acestea de la Sfânta Ana, i-a chemat deîndată pe părinți la Sinaxă și s-au dus cu toții la Coliba unde trăiau cei cinci frați.
Au găsit ușa deschisă, au intrat înăuntru și i-au găsit așezați în poziția în care monahii iau iertare [unul de la celălalt] după Pavecerniță în biserică.
Toți cinci răspândeau o mireasmă negrăită; s-a împlinit, în ceea ce-i privește, cuvântul Sfintei Scripturi: Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați, cu aceea veți fi judecați (Matei 7, 1-2) și acolo unde te voi afla, acolo vei și fi judecat.
Atunci toți părinții, după ce și-au însușit lecția despre neținerea de minte a răului, cu cinstiri și tămâieri i-au însoțit pe Mucenicii lui Hristos și le-au îngropat trupurile la cimitirul de obște, împreună cu ceilalți părinți, slăvindu-L pe Dumnezeu, care rânduiește în tot chipul mântuirea oamenilor.”
|