Subiect: Mila de sine
View Single Post
  #4  
Vechi 20.06.2009, 18:39:09
cris cris is offline
Banned
 
Data înregistrării: 16.07.2005
Religia: Ortodox
Mesaje: 74
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Să ne fie și milă de noi înșine , de cât de repede cădem în păcate, de cât de slabi suntem. Să ne fie milă de noi și de dorința noastră de izolare nefirească față de cei din jur. Spun toate astea , căci efectiv mă îngrozesc citind la Topicul cu Sf. Impărtășanie, la Topicul Preotul, la Topicul ultim despre post, și-mi dau seama că efectiv trebuie să avem milă de noi înșine, de stâlcirea și deformarea noastră, de-nveninarea noastră, de rătăcirile noastre. Mila de tine însuți, naște lacrima ce recunoaște păcătoșenia noastră fără de sfârșit. Să ne fie milă de noi, de cum am ajuns și de cea ce suntem. Să avem acest minim realism !
Iertare, aceste formulări se pot înțelege mai mult ca o încurajare a celor care nu se pocăiesc. Mila este de folos celor care prin prea multa mustrare de sine ar cădea în deznădejde. Dar și atunci este mila față de alții, de semeni. Mila de NOI, este o trăire NUMAI a sfinților, care se jertfesc din voia lui Dumnezeu ca reprezentanți ai unei comunități, CURAȚI de orice păcat, după pilda Domnului. Mila de tine insuți naște lacrimile rele, care te împiedică de la adevărata lepădare de păcat. Mai degrabă cele descrise ar trebui să ducă la îndemnarea spre frica de Dumnezeu și astfel spre trezirea din neștiință sau nepăsare față de păcate dintre cele mari, pe care cei ce le fac sigur NU se vor mântui, dacă nu se pocăiesc, dar le va fi din ce în ce mai greu.
Reply With Quote