Unii dintre fiii duhovnicești ai Părintelui Sofian își aduc aminte cu drag de părintele lor duhovnicesc și de sfaturile pe care le dădea.
Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea:
„Dă cât poți, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, șterge multe păcate!”. Iar alteori ne spunea:
„Măi omule, milostenia te ridică la cer și Dumnezeu îți ascultă rugăciunea.”
Părintele ne cerea mereu să dăm. Asta-i plăcea: să fii milos. Ne zicea:
„Dacă primești, să dai. Oricât de puțin. Dar să dai. Dacă cineva îți dă un covrig, iar lângă tine șade unul ca tine, un om sărman, un frate de-al tău, rupe din covrig o bucățică și dă-i și lui. Că Dumnezeu e mare și poate din bucățica aia să vă sature pe amândoi.”
Ne mai zicea:
„Când dai, să nu-ți pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îți pare rău, nu te poate scrie că te îndoiești în inima ta. Și lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept și bun și vrea să fim și noi la fel.”
Părintele se întrista mult când auzea că femeile leapădă copiii. Avea lacrimi în glas și zicea: „Să ții post negru miercurea și vinerea, fără strop de apă, pentru că ai omorât un suflet de om.” Era bun cum nu pot povesti.
Părintele
Sofian Boghiu spunea:
„În post contează foarte mult să vă iertați unul pe altul. Poți să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-și vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!...”
Părintele ne zicea multe lucruri frumoase despre Sfânta Împărtășanie. Mereu ne învăța ceva. Ne spunea că după Sfânta Împărtășanie, să nu vorbim, să nu ne supărăm, să nu ne certăm unii cu alții, pentru că Duhul Sfânt e curat și bun și nu șade în tine dacă nu poți să-L ții.
Altădată noi l-am întrebat:
„Părinte la cât timp trebuie să ne împărtășim ca să vină Duhul în noi?”, iar dânsul ne-a zis:
„La Împărtășanie nu trebuie să te grăbești. Unii vin la 40 de zile, alții la o lună, alții mai des. Dar eu vă spun că Duhul stă în voi atâta timp cât voi nu-L alungați. Nu trebuie să calculați zilele, ci să aveți inimă bună și curată. Și atunci Duhul Sfânt e în voi.”
Părintele era și glumeț. Odată l-am întrebat:
„Părinte, vreți o cafea?”, dar dânsul mi-a zis:
„Ce-mi trebuie cafea, când mă doare o măsea?”. Știa să te înveselească și să te facă să uiți de necazuri.
Nimeni, nimeni, nimeni nu pleca de la dânsul trist. Nu te rănea, nu te supăra. Uneori stăteam pe capul dânsului să-l ascultăm până noaptea la 11. Și ne zicea:
„Hai că nu mai aveți tramvaie!”, dar noi ziceam:
„Părinte, nu mai vrem să plecăm!”,
„Păi, unde vreți să dormiți?”,
„Aicea pe jos în Biserică”. Și dânsul nu ne întrista:
„Bine, hai! Dar numai de data asta!”. Și așa stăteam de multe ori toți.
Se supăra pe unii care făceau milostenie în văzul lumii. Nouă ne cerea să nu fim văzuți când dăm, să nu așteptăm laude sau vorbe frumoase de la cei pe care-i ajutăm. Dânsul a avut grijă de mine toată viața. Am avut multe necazuri, mama era bolnavă, alimente nu prea se găseau. Și mă striga: „Ecaterino!”, „Da, Părinte!”, „Ia mai stai un pic!”. Era lume în jurul lui, îi puneau întrebări... Nu putea să-mi dea. Dar ținea mâinile la spate, cu sacoși pline. Îmi dădea când nu mai era nimeni lângă dânsul. Și ce nu-mi punea? Ulei, zahăr, câte și câte... Așa plecam.
Odată eram la bucătărie, era 11 noaptea și i-am zis:
„Părinte, veniți că se răcește ciorba”, dar dânsul, blajin, mi-a zis:
„Ce-mi trebuie mie ciorbă? Ce, eu trăiesc cu ciorbă?”.
Îi plăcea să postească. Se ruga, citea și picta. Dar mânca târziu seara o bucățică de ceva. Părintele și picta și se ruga. Le făcea pe ambele.Nu-i plăcea moda. Zicea femeilor: „Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alții capul după tine. Să nu-ți pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ți dai cu roșu pe buze, să nu te vopsești. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu tea făcut frumoasă, că a greșit și vrei tu să te faci.”
Mereu zicea:
„Lăsați moda! La Biserică vino să te rogi!”. Odată a venit un băiat tânăr și i-a zis:
„Părinte, am venit la Biserică să-mi găsesc nevastă.”, iar dânsul i-a răspuns:
„Eu credeam că la Biserică vii să te rogi, nu să te căsătorești. Hai, lasă! Roagă-te și mai apoi, vedem ce vrea Dumnezeu cu tine.”.Tot când ne certa cu moda, ne zicea:
„Lasă hainele care nasc invidie! Tu vino la Biserică cu straie curate, simple!”.
Părintelui îi plăcea mult să ne învețe. Stăteam în Biserică, dânsul scotea din altar un scăunel și noi pe jos, în jurul dânsului.
Părintele iubea canoanele. După ele te învăța și după ele te certa.
„Părintele avea darul facerii de minuni. Dar eu nu pot spune despre asta. Dânsul vedea. Și-ți vorbea așa cum Dumnezeu îi descoperea lucrurile despre tine. Pe mine m-a întrebat: „Ești domnișoară?”, și i-am spus adevărul. O lună trăisem în păcat. Dânsul mi-a zis: „Acum gata cu ce-a fost! De acum stai aici și să iubești Biserica!”. Nu mi-a mai trebuit niciodată bărbat și uite de 60 de ani sunt numai cu Biserica. Și n-am fost singură. Maica Domnului mi-a dat tot, iar Părintele avea grijă și de mine. Ăsta era darul dânsului cu care făcea minuni. Îți schimba toată viața.”