[sophia]

Eu am cunoscut si satul. Mergeam in vacanta la rude si imi placea.
Respect oamenii de la tara si munca lor. Am ajutat si eu si stiu cat este de greu.

Nu-mi place, sau imi place mai putin Muzeul Satului. Mi se pare artificial si mort, in sensul ca-mi lipseste viata.
Satul nu inseamna numai niste casute si grajduri. Nu pentru mine.
Inseamna viata de acolo, animale, oameni, gradini, natura.

Mi se pare ca la noi in tara este o diferenta imensa intre sat si oras atat ca mod de trai, dar si ca mentalitate si gandire. Si nu mi se pare nici normala si nici buna.
Pe de o parte este firesc poate ca fiecare sa-si apere originea si/sau modul lui de viata, dar pe de alta parte nici conservatorismul asta nu e asa bun si nu ajuta. Fiecare trebuie sa vada si ce se poate imbunatati.
Viata la sat nu este grozava daca nu ai apa si gaze in casa si te afunzi in noroi, asa cum nici viata la oras nu este grozava ca ai numai asfalt si te certi cu vecinii si administratia pentru fiecare strop de caldura si mai stiu eu ce.
Peste tot este loc de mai bine.

In alte tari nu este asa. Nu exista asa diferenta in modul de trai, iar oamenii sunt cam la fel. Nu exista conflictul acesta intre satean si orasean. Nu stiu cum au reusit asta.

Nu-mi place si nici nu mi-a fost in intentie sa discutam aici despre deosebiri si sa facem un soi de competitie: cine este mai bun sau unde este mai bine.

Mi se pare ca ambele zone de viata au avantaje si dezavantaje.
In mesajul meu incercam sa-mi exprim cumva tristetea pentru anumite lucruri care mie la oras mi-au lipsit. Atat.

Si adeseori ma gandesc eu ca nici nu se doreste o apropiere. Ma gandesc la vacante pentru copii, ca sa vada si ei viata acolo, animale, legume, aer curat, alimente proaspete, sa invete lucruri utile de acolo.
Ma gandesc si la concedii pentru orasenii obositi si stresati care isi doresc sa se retraga la sat. Dar unde sa te duci?

Legat de maniere si cei 7 ani de acasa as vrea sa spun ca este o diferenta (se face o confuzie). Exista oameni (nu numai cei de la tara) care au niste lucruri de bun simt inascute si nu educate, poate din suflet.
Asta se cheama bun simt. Se cheama sa simti si sa stii sa respecti pe cei din jur.
Maniere inseamna lucruri mai avansate, a sti sa te comporti in diverse situatii, la diverse nivele. Ele se invata, se educa. Ca sa te casatoresti cu un print (chiar in ziua de azi) trebuie sa inveti niste reguli (cum sa te porti, cum sa te imbraci, cum sa vorbesti etc.).

Nimeni nu este mai rau. La sat se cunoaste toata lumea cu avantele si dezavantajele de rigoare. Ai oricand ajutor, esti respectat, nu esti singur (ai si rude mai multe). Dar nu mai ai initimitate (te stie fiecare si ce faci in pat, vorba aia), barfa, rautati.
La oras este invers.
Si mai ales sa nu uitam: la sat esti sau ai posibilitatea sa te retragi, sa te relaxezi, sa te duci in varful desalului , sau sub un pom in gradina unde nu se aude musca si sa fii singur. La oras nu ai unde. Nu scapi de galagie, de stres si presiune.

Ar trebui sa ne intelegem si respectam reciproc.
Imi amintesc ca aveam in facultate colege de la sat. Si era un schimb tare placut. Ele veneau cu ceva si noi orasenii, cu altceva. Ne imparteam totul, de la borcanul de dulceata si alte bunatati trimise de la sat de la parintii lor, la masa calda de la noi, invatat impreuna in conditiile de la bloc, mers la spectacole etc.. Si nu eram singure, caci eram ca surori. Iar in vacanta aveam unde merge la sat.