Pasti cu Mel Gibson
de ieromonah Savatie Bastovoi
Nu demult am vazut filmul lui Mel Gibson despre care se vorbeste atita. Si pentru ca mi s-a cerut un cuvint de Pasti, am sa incerc sa-l leg de acest film, lucru potrivit unei lumi in care Mel Gibson stirneste mai multa curiozitate decit Hristos. Dar mi se pare ca nici acesta nu este un lucru cu totul lipsit de bunavoirea lui Dumnezeu, ca oameni ca el sa-si indrepte atentia spre lucruri mai inalte decit pistolariile country. Sigur ca Mel Gibson nu este Andrei Tarkovski. Nu putem astepta prea multe de la filmul sau, nici nu despre aceasta am vrut sa vorbesc. Cuvintul nostru este despre Pasti, despre Hristos. Mi s-a parut insa ca felul in care L-a vazut pe Hristos acest barbat american este vederea proprie majoritatii oamenilor. De ce Mel Gibson nu a facut un film despre invierea lui Hristos, ci anume despre patimile, bataile, scuiparile, frica lui Hristos de dinaintea mortii? Mai bine de o ora de biciuiri, imbrinceli, rinjiri, spaime, convulsii, singe, rani, draci. Fara indoiala ca toate acestea au fost, realitatea istorica e chiar mai cruda decit acest film. Daca realismul a fost scopul, atunci un amanunt, cel mai socant, lipseste filmului: Hristos pe cruce n-a avut esarfa in jurul coapselor, asa cum ni-L infatiseaza si icoanele bizantine vechi si cum au prevestit prorocii. Goliciunea Hristosului rastignit este goliciunea nevinovata a lui Adam din Rai. Dar nu despre aceasta, nu despre aceasta este Evanghelia. Evanghelia vesteste lumii nu moartea, ci invierea lui Hristos. Mel Gibson, catolic declarat, ilustreaza fidel mistica romano-catolica, mistica a suferintei, a durerii, a noptii sufletesti.
Icoanele siroind de singe, sageti si sabii care strabat prin inima lui Hristos si a Maicii Domnului, coroane de spini, lacrimi cazind din ochii ridicati spre cer, rosii de suferinta. Toate acestea sunt straine Ortodoxiei, ele lipsesc cu desavirsire din iconografia bizantina. Hristosul romano-catolic atirna pe cruce, pe cind Hristosul bizantic domneste crucea, aici El are miinele drepte intinse ca in gestul imbratisarii si capul ridicat, privind biruitor inainte. Romano-catolicismul invita sa-L plingem pe Hristos, sa ne fie mila de El, bizantinii invita la trezvie. Tot filmul lui Mel Gibson este o invitatie la compatimire, la mila, el incearca sa stoarca lacrimi din ochii privitorilor, de altfel ca si toata iconografia si literatura apusului. O singura replica a lui Hristos din timpul patimilor lipseste din acest film. Ea singura este capabila sa desfiinteze si sa anuleze filmul, de altfel ca si intreaga mistica plingacioasa a catolicismului. Celor ce il jeleau, Hristos le-a raspuns: “Nu ma plingeti pe mine, ci plingeti-va pe voi”. Sigur ca suferinta a cuprins lumea. Noi nu puteam vedea mai mult decit batjocura, frica, nelinistea, infringerile acestei lumi.
Noi nu putem ridica grumajii nostri ca sa privim dincolo de ele. Sintem infrinti, sintem batuti, sintem scuipati, ne temem. Si mai sint multi oare care sa creada ca este ceva dincolo, sa spere, sa inainteze? Pe Hristos Cel batut L-am inteles, L-am simtit aproape, dar pe Hristos Cel inviat inca nu L-am cunoscut. Cum este sa invii, cum este sa invingi, cum este sa te ridici deasupra lumii, deasupra mortii si sa ramii pururea biruitor, nemuritor? Descopera aceasta inimilor noastre necajite, Hristoase, Tu Cel ce ai binevoit a patimi impreuna cu noi, pentru noi, ca si noi impreuna cu ingerii si cu toti Sfintii, in simtirea inimii, si intelegere, sa zicem: "Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcind si celor din morminturi viata daruindu-le". Amin.
|