[razvan.mn]

IPS Vlasie Mogarzan (Biserica Ortodoxa de Stil Vechi din Romania), la praznicul Invierii Domnului, anul mantuirii 2010(II):


Deci El este lumina care povăţuieşte şi luminează pe om spre înţelegerea binelui şi a răului. Această Lumină nu poate fi acoperită de nici un întuneric, căci „lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5). Întunericul păcatului a pus stăpânire pe omenire după căderea omului în păcat, dar nu a putut să acopere Lumina dumnezeiască. Şi după voia Tatălui, Fiul lui Dumnezeu a sfinţit lumea, S-a coborât pe pământ şi S-a întrupat, după cum o spune Sf. Ioan Evanghelistul „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan. 1, 14). Mărturiseşte şi Sf. Grigorie Teologul despre Sfânta Treime zicând: „după cum soarele este unul singur, dar are în el şi rotunjime, şi lumină şi căldură, tot astfel este Treimea, la care rotunjimea este Tatăl, lumina este Fiul şi căldura este Duhul Sfânt.”

Această mare sărbătoare care se numeşte „sărbătoare a sărbătorilor” sau „Paştele Domnului, Paştele”, cum o cânta Biserica, înseamnă trecerea de la moarte la viaţă. Inima şi sufletul acestui praznic al Paştelui este Darul mântuitor al lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a scos pe Israeliţi din Egipt nu fiindcă erau un popor vrednic, ci pentru că El i-a iubit şi a rămas credincios legământului Său. În mod asemănător, mântuirea pe care noi o primim de la Hristos ne vine prin Darul lui Dumnezeu căci „în Dar suntem mântuiţi” cum o spune Sf. Ap Pavel şi poruncă avem de la Dumnezeu să umblăm în fapte bune, nu ca păgânii, ci ca nişte adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, „pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” cum din nou o mărturiseşte acelaşi Apostol al neamurilor. Invierea lui Hristos este un strigăt de triumf şi de bucurie care ne ridică până la cer, este o stare sufletească unică şi fericirea noastră de a fi creştini!

Când Iisus Hristos trăia în suferinţă şi umilire în zilele patimilor, El era cel mai nefericit, „nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă” (Isaia, 53, 2). Niciodată un om n-a fost mai greu lovit pentru binele ce-l făcea pentru omenire, precum a fost Iisus Hristos. Nu numai cei care-L răstigneau, Il blestemau, nu numai un popor se desfăta privind trupeştile Lui dureri, ci mulţi necredincioşi, de atunci şi până astăzi, au găsit în moartea Lui o plăcere şi o împlinire a hulirii lor împotriva Fiului Omului. Împotriva tuturor celor care L-au acuzat şi batjocorit de atunci şi până astăzi, Iisus Hristos, numit în derâdere şi "Regele Iudeilor", rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era Sfânta Cruce, rege fără gardă, părăsit de ai Săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, a arătat lumii cea mai strălucită şi neaşteptată biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii, asupra iadului, asupra păcatului şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă fost tăgăduită de mulţi eretici, însă nici unul dintre aceştia nu a putut să I-o smulsă vreodată. Mântuitorul, Iisus Hristos prin patima Sa şi prin Înviere a biruit moartea, şi pe cei care au crezut Lui şi s-au botezat după porunca Lui, i-a făcut fii ai lui Dumnezeu după Dar. Scopul sângelui stropit pe stâlpii uşilor evreilor aflaţi în robia egiptenilor era să salveze de la moarte întâiul născut al fiecărei familii. Şi acest sânge prefigura vărsarea sângelui lui Hristos pe cruce, pentru a ne mântui din moarte şi din robia păcatului. Mielul de Paşte era numai o jertfă care închipuia pe Mielul lui Dumnezeu despre care spune Sf. Ap Pavel : „Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Cor. 5,7).
(va urma)