Terirem - rugaciunea mai presus de cuvinte

In ultimii ani, odata cu revirimentul cantarii psaltice in tara noastra, ne-a fost dat sa ascultam, fie in cadrul unui concert de muzica bizantina, ori in timpul slujbelor religioase, compozitii muzicale in care nu intalnim cuvinte, ci numai silabe precum te-ri-rem, te-ne-na, to-ro-ro.

Desigur, multi dintre noi, fara a cunoaste prea multe despre aceste cantari liturgice, ne vom fi smintit auzindu-le. In acelasi timp, trebuie sa fi simtit cum aceste cantari ne descopera "adancuri de taina, valori cu neputinta de masurat ale realitatilor, persoanelor si darurilor cantate”.

Ne-am simtit contrariati, deoarece acest gen de cantare, cratima, poarta in sine ceva antinomic, fiind un cuvant necuvant. Pe de-o parte, cantarea ni s-a parut straina din cauza aparentei lipse de sens, iar pe de alta, atat de familiara datorita trairii careia i-a dat nastere in inimile noastre. Este vorba de acel sentiment pe care il avem atunci cand cuvintele de lauda pe care I le aducem lui Dumnezeu, nu sunt suficiente sa exprime tot atasamentul fata de El. Cati dintre noi nu am simtit, macar o singura data pana acum, ca toate cuvintele sunt neputincioase sa exprime intreaga noastra traire.

Asadar, "terirem-ul” incepe in momentul in care cuvantul se arata a fi neputincios. Atunci, cuvantul se smereste, lasand locul cantarii-rugaciune, prin care, dupa cum spune parintele Dumitru Staniloae, „traim taina lui Dumnezeu, ne unim cu existenta sa negraita [...] prin cantare spunem mai mult decat putem exprima prin indiferent care cuvinte [...], exprimam inexprimabilul, apofaticul”.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgi...te-118543.html