Întrebarea asta e tendențioasă. Am pățit și eu nasoale, dar nu le doresc răul persoanelor în cauză. Țepe bănești majore n-am luat, e drept. Am fost escrocată altfel, timp de câțiva ani.
Pe mine mă ajută faptul că nu sunt desăvârșită, mai precis conștiința faptului că am atâtea păcate. Realizez că nu sunt cu nimic mai brează decât cel care mi-a greșit și atunci nu pot resimți nici ură, nici dorință de a întoarce răul, nici măcar supărare. Eu nu mă supăr pe oameni, cel mult mă amărăsc și tai legăturile (unde e vorba de ființe toxice).
Poți spune (și pe bună dreptate) că îmi vine foarte ușor să vorbesc. Adevărul este că nu știu cum aș trăi din punctul ăsta de vedere, dacă aș fi supraviețuitoarea unui lagăr de concentrare, de exemplu. Sau a violenței domestice, a unui viol, ruda ori prietena unei persoane ucise etc. Nu am trecut prin experiențe extreme, cu alte cuvinte.
__________________
"Mergeți și propovăduiți Evanghelia. Dacă va fi nevoie, folosiți și cuvintele."
|