[Bucuriepedrum]

nu-ți voi spune niciodată iubi

nu am înțeles aminul tatuat pe buzele tale
nu am reușit să citesc poezia copodoperă
scrisă pe vene tale călugărite
într-o mănăstire pe care doar tu o cunoști...
nu înțeleg nici acum dragostea ta aproape carnală
față de un Yeshua pe care nu L-ai privit niciodată
dar pot să închid ochii și să ascult ruga
care mă răstignește și pe mine
pe brațele tale imaginare.
atât pot lua din tine, femeie a văzduhului
femeie a zeilor
apostol necunoscut
profetă anonimă...
atât pot iubi
atât îmi permiți.
iubesc iubirea ta, deși nu o înțeleg,
iubesc aminul și felul în care sună
ca un clopot
ca o catapeteasmă ruptă în tine
în fiecare vineri
femeie nebună,
a nimănui ești!
a nimănui ṣi a tuturor
care mușcă din tine
cum din sfănta cuminecătură
lupii veniṭi în miez de iarnă
să se împărtășească
din sufletul unei căprioare

n-am să-ți spun niciodată iubi,
femeie a mea,
femeie a văzduhurilor din fundul fiecărei gropi
săpate pentru cuvintele mele
nu-ți voi rosti niciunul din teiubescurile mele
pentru că demult
te-am zidit în ele
doar mă voi preface în limba clopotului
care îmi bate aminul

Gabriel Gherbăluță.