Citat:
În prealabil postat de netsky
Am cautat pe internet despre aceste ganduri de hula cum trebuiesc spuse la duhovnic.
Si am gasit undeva invataturi ale cuviosului Paisie Aghioritul:
''- Părinte, nu am înțeles când un gând este de hulă.
- Atunci când ne vin în minte închipuiri urâte despre Hristos, despre Maica Domnului, despre sfinți sau despre ceva dumnezeiesc și sfânt sau chiar și despre părintele nostru duhovnicesc etc, acestea sunt gânduri de hulă. Aceste gânduri nu trebuie să le spună nimeni niciodată.
- Nici la duhovnic?
- La duhovnic ajunge să spunem: “Imi trec prin minte gânduri de hulă despre Hristos sau despre Sfântul Duh, despre Maica Domnului, despre Sfinți sau despre Sfinția Voastră, duhovnicul meu“.
Am mai gasit intr un indreptar pentru spovedanie cum ar trebui spuse aceste hule:
'' Am avut gânduri de hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).''Asa ca eu nu stiu ce sa fac dar cand ma duc sa ma spovedesc voi spune ca am avut astfel de hule si o sa sper ca nu mi va cere detalii.Oare asta nu este pacat ?Adica sa nu il intreb eu daca e nevoie sa spun asa cum au fost gandurile si sa astepta sa mi spuna el?Gandul acesta ascuns nu e pacat?
|
Bine zicea Paisie.
Dacă ai începe să spui cu voce tare în biserică acele hule, ai sminti preotul. Plus că te-ai forța să ți le amintești, notîndu-le pe foaie, gîndindu-te la ele - ceea ce e total aiurea.
Eu știu că la primul gînd de acest gen, imediat îl ignori și îl înlocuiești cu alte gînduri normale, bune, cu rugăciuni. Prima mișcare a gîndului e ispita, dar acceptarea hulei, meditația la ceea ce-ți suflă vrăjmașul înseamnă cădere în păcat. Lupta scurtă și uitarea hulei sînt victorie temporară - dar nici măcar la asta nu trebuie să te gîndești...
Deci mărturisirea acestor păcate negru pe alb este o contradicție cu însăși ideea luptei împotriva lor.