Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Ceea ce incerc sa combat este "cultivarea placerii din cadrul familiei evitand rostul firii"...nu cred ca un parinte cu credinta si frica de Dumnezeu ar recomanda asa ceva. Poate din nestiinta...dar asta are circumstante atenuante. De ce sa nu ne ridicam mai sus de fire? De ce sa nu cultivam elita invataturilor?...de ce se cultiva de cele mai multe ori mocirla (cele lumesti) si nu sfaturile Sf Parinti?
|
Păi te cerți degeaba cu Valentin, n-am observat ceva în intervenția lui care să conducă la ”cultivarea plăcerii” sau ”evitarea rosturilor firii” . În categoria ”rosturile firii” intră și plăcerea, altfel n-ar fi existat ca momeală pentru actul procreativ. Însă sunt două capcane (cel puțin): plăcerea în sine și procrearea în sine, ambele la fel de păguboase pentru om, fiindcă: prima cultivă plăcerea egoistă ca scop, iar a doua coboară omul la nivelul instinctului pur, tot o formă de sclavie față de determinismul natural. Calea de evitare atât a căderii în patimă, cât și în animalitate, este transfigurarea legăturii trupești dintre bărbat și femeie, dincolo de plăcere și necesitate, în expresie intensivă a iubirii reciproce, capabilă să depășească granițele firii folosind chiar recuzita acesteia. Precum Hristos a biruit ”cu moartea pe moarte călcând”, așa orice cuplu integrat în noua creație care e Biserica, poate să-și exprime iubirea în cel mai înalt grad ”cu firea pe fire călcând”.
Desigur fără împiedicarea posibilității procreării dar și fără impersonalul exercitării acestei funcții pe care o avem în comun cu marea majoritate a mamiferelor.