As dori sa spun cate ceva despre perceptia noastra asupra mortii. Cum vedem noi moartea si cum o percepem. Atata timp cat suntem sanatosi si nu vedem nici un motiv care sa ne puna fata in fata cu moartea, mai mereu avem o perceptie gresita, ca ceva foarte indepartat, ceva la care stim ca vom ajunge in viitor, insa un viitor indefinit. Aceasta estompeaza evenimentul si creaza o iluzie " eu sunt puternic si nu voi muri curand, mai am mult de trait". Privim la cei din jurul nostru care mor si le cautam justificari de genul: era batran, era bolnav, a fost neatent, etc , justificari menite sa ne mentina starea de iluzie. aceasta iluzie ne adoarme constiinta si inlesneste pacatul. ne face sa spunem, am vreme sa ma pocaiesc, este timp.
Eu mi-am schimbat perceptia intr-o singura noapte. am constientizat ca pot muri maine si ca se poate muri fie tanar, fie batran, fie sanatos, fie bolnav. este ca o trezire dintr-un somn greu. de obicei suferintele date de boli grave ne trezesc din iluzia unei morti indepartate. cand realizezi ca timpul tau e relativ scurt atunci constientizezi si evenimentul mortii. dar ar trebui ca toti, si sanatosi fiind sa putem avea constiinta asupra mortii ca pe ceva care poate fi chiar maine. ca de fapt ce inseamna cativa ani in plus de viata unii fata de altii? privind din perspectiva vietii si a mortii si a faptului va toti suntem datori cu o moarte.
Fara increderea deplina in Dumnezeu, omul trece cu greu peste starea ca poti muri maine. Deci cu cat vedem ca moartea este mai indepartata, si traim iluzia aceasta cu atat avem o credinta mai slaba in Dumnezeu si mai puternica in noi insine. cand credinta ta este mare, deplina, totala, atunci poti privi cu nadejde o eventuala moarte mai apropiata. de aceea sfintii au privit moartea ca o nunta.
omul fara credinta cand e pus in fata unei morti grabnice crede ca totul s-a sfarsit si sufera un fel de soc psihic care ii imbolnaveste mai tare trupul si grabeste moartea.
omul cu credinta mare nu sufera socul ci dimpotriva nadajduieste in vindecare prin mila Domnului. trupul sau se poate vindeca prin voia Domnului.
perceptia asupra mortii este foarte importanta in stoparea pacatului, in curatirea sufletului, in pocainta noastra.
si acum un cuvant al Par. Arsenie Papacioc
"viața înseamnă moarte continuă. Si sigur o să ajungă vorba asta și la Preasfințitul Serafim de la Rosenberg [Nurnberg, probabil, n.n.], cu care sunt prieten. Nu se poate fără jertfă. Ca să luminezi, trebuie să jertfești. Măsura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de închipuire. Ne iubește, dar asta nu înseamnă că putem să speculăm iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viață. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie – dar de o mare frumusețe – e “Romeo și Julieta”. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasă decât cea a lui Shakespeare, “Paul și Virginia”. Au iubit și au pierit. În învățătura creștină, moartea nu este pierdere. Ai noștri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat și le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veșnicie. Pentru că viața pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viață. Cum zice Mantuitorul: “Și a trecut de la moarte la viață!”. Auziți? Viața e dincolo, și noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viață…"
Sursa: Război întru Cuvânt (
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...te-spre-viata/ )