Nu e foarte greu, e usor. Dar adevarul este ca mai putini se folosesc de aceasta posibilitate, deoarece e mai comod sa continui pe un drum batatorit, chiar daca asta te costa nitelus...

*
A face o schimbare radicala inseamna cel mai adesea asa: sa te intorci cu fata spre Hristos si sa te asezi inaintea lui in pozitia cuvenita (adica in genunchi). Atat ai de facut si nimic altceva. Iar atunci cand cosmosul devine hristocentric in inima ta, iar nu egocentric (banocentric, falocentric etc.), are loc o mare schimbare. Si nu conteaza varsta pentru a deveni orientat spre Hristos. Mai dificil e procesul care urmeaza, pe de alta parte... Pentru ca desi ti-ai schimbat perspectiva asupra lumii si vietii, vechile obisnuinte si relatii raman active si treci prin multe conflicte cu tine, cu lumea, cu Dumnezeu... Dar se rezolva si asta, raminind insa o mare taina...

*
Ni se spune mereu in cartile duhovnicesti ca orice moment e bun pentru o trezire. Nu trebuie sa asteptam ocazii speciale, deoarece Hristos sade neincetat la usa inimii noastre si bate... Mai ales la necaz gasim un moment foarte prielnic pentru a ne aminti de Bunul Dumnezeu (si bine ar fi sa nu mai uitam pe Cine am descoperit).
Iar din cartile de psihologie (alea bune, adica in engleza...:)), aflam un lucru surprinzator.
Sa il spun, oare?...

*
In fine, hai sa zic pe scurt: in baza practicii, unii psihologi afirma ca sunt cel putin 3 perioade/momente in viata cand se repun problemele fundamentale (identitatea, sensul vietii, iubirea, moartea, fericirea etc.). Se pare ca omul e in asa fel constituit incat sa isi aleaga periodic raspunsurile (tehnic acestea sunt denumite "pozitia de viata") la intrebarile fundamentale.

Primul "examen" e in copilarie. Deja, la intrarea in scoala majoritatea copiilor au hotarat (chiar daca multi nu sunt foarte constienti de asta si nu pot descrie foarte bine alegerea si hotararea lor) cum le va fi viata. E deja bine demonstrat prin studii de caz si prin teorii coerente.
Al doilea "examen" (cand ne putem reevalua alegerile sau putem intari optiunile din pruncie) este adolescenta (astazi prelungita pana in deceniul al treilea de viata).
Al treilea e in jurul varstei de 40 ani.

In afara de aceste examene principale, insa, mai sunt si multe alte "partiale", "colocvii" etc...:)

Daca nu ar fi posibil sa ne reevaluam viata si sa facem asazisele "redecizii", atunci am fi condamnati, fatalmente, la o existenta cu adevarat monotona si mecanica. Din fericire Dumnezeu ne-a facut cu examene periodice la liberul arbitru si, slava Domnului, cu puzderie de "copiute" ca sa mimam, macar, raspunsul corect. De ce laud acum copiutele? Pentru ca, asa cum am vazut chiar din experienta de dascal, elevii care copiaza adeseori invata chiar atunci, pe loc, in timp ce copiaza! Cum asa? Pai pur si simplu pentru ca se implica si ei macar cateva momente in procesarea unui text pentru care n-au gasit vreme sa il acceseze pana atunci.

Dumnezeu mi se pare un dascal foarte ingaduitor. Se face ca nu vede cum copiezi ca porcusorul, ba iti mai da si note mari desi stie ca ai copiat si, eventual, iti arata discret ca stie asta...:)
Si totusi unii nu invata nimic. E alegerea lor.
Iar altii pur si simplu lipsesc de la teste.
Aici insa Domnul nu mi se mai pare ingaduitor: face ce face si ii aduce pe toti la testare, pe o cale sau alta...

Acuma, imi pun si eu o intrebare de om deformat profesional si cu ranchiuna (!) pe elevi: cat de prost sa fii ca, in asemenea conditii extrem de ingaduitoare, sa pici toate examenele? Pesemne ca e vorba doar despre lipsa oricarui strop de bunavointa.