[ioanna]

În acest scop, Iluminatul a adus în fiinţă, în mod miraculos, o femeie de milioane şi miriade de ori mai frumoasă decît Floare de Lotus. Această femeie îi iese în cale curtezanei din Rajagriha, îi oferă prietenia ei şi îi propune să facă drumul spre oraş împreună. După ce vorbesc cîte în lună şi în stele, ajung la izvor, îşi răcoresc feţele, iar femeia miraculoasă adoarme cu capul pe genunchii Florii de Lotus. Deodată însă firul vieţii i se întrerupe, minunatul trup i se umflă şi exală miros de putreziciune, pîntecul îi crapă, mistuit de viermi, dinţii îi cad, părul se desprinde, membrele sînt dislocate din încheieturi.

Cu sufletul cucerit de teamă, Floare de Lotus meditează asupra impermanenţei vieţii omeneşti şi frumuseţii trupeşti, are revelaţia călugăriei ca început al salvării din succesiunea naşterilor, morţilor şi reîncarnărilor: „Cum se face că o femeie atît de frumoasă a căzut dintr-odată pradă legii impermanenţei? Dacă acest lucru i s-a întîmplat ei, oare cît timp va mai trece pînă cînd şi eu o voi urma? Din acest motiv, trebuie să ajung cît mai repede lîngă Buddha şi să-mi dedic întreaga energie pentru a studia înţelepciunea.“ După ce urcă pe muntele Gridhrakuta, Floare de Lotus se prosternează dinaintea lui Buddha şi îi istoriseşte convertirea ei în urma unor hotărîri contradictorii, iar Mîntuitorul concluzionează naraţiunea prin gathas:

„Prin sosirea bătrîneţii, frumuseţea se ofileşte. Prin boală, armonia fiinţelor este distrusă. Trupul se desface în bucăţi şi putrezeşte.
Care este folosul acestui trup? Orificiile sale emană mirosuri urîte. Este covîrşit de boală. Este chinuit de bătrîneţe şi moarte.
Cînd dăm satisfacţie dorinţelor carnale, sporeşte transgresarea Legii. Fără ca să putem vedea sau auzi vreo schimbare, viaţa omenească îşi manifestă impermanenţa.
Atunci nu mai există fiu pe care să ne putem sprijini, nici tată sau frate vîrstnic. Cînd moartea ne strînge de aproape, nici o rudă nu ne poate veni în ajutor.“

Cu ajutorul lui Buddha, Floare de Lotus devine bhiksuni şi prin harul contemplaţiei corecte dobîndeşte rangul de arhat 9

Relaţia de iubire dintre Iisus Hristos şi Maria Magdalena – paradigmă ale cărei ecouri se fac simţite în povestirile creştine despre sfinţi şi convertirea femeilor desfrînate – reliefează latura morală a răului sexual şi eliberării prin imersiunea în calea credinţei, în timp ce naraţiunea despre Buddha şi Floare de Lotus aduce în prim plan mizeria fiziologică a trupului, spectacolul degenerescenţei cărnii şi sîngelui, în măsură să exprime non-sensul patosului existenţial care se străduieşte în zadar să întemeieze viaţa şi trecerea prin lumea iluzorie pe incandescenţa impermanentă a plăcerilor împreunării şi pe formele efemere ale fiinţelor. În ambele cazuri, textele sacre construiesc o metafizică a adevărului religios şi desăvîrşirii omeneşti pe deşertăciunea sexualităţii şi vanitatea frumuseţii carnale.

Tradiţia islamică primară nu a acceptat imaginea femeilor desfrînate care acced la calea sfinţeniei prin alchimia sufletească a căinţei, cu toate că spaţiul poetic al sufismului persan a fost deschis, ulterior, spre utilizarea senzualităţii, dorului sau iubirii dintre bărbat şi femeie ca simbol al lepădării de deşertăciunile realităţii ireale a lumii şi al iubirii sau uniunii dintre om şi Dumnezeu. Nici în Qur‘an, nici în Ahadiths nu există fragmente narative despre prezenţa curtezanelor pocăite în cercul discipolilor lui Muhammad.

Austeritatea tradiţiei religioase islamice cu privire la sexualitatea femeilor şi androcentrismul organizării sociale musulmane au exclus, se pare, o relaţie de tip Iisus Hristos – Maria Magdalena sau Buddha – Floare de Lotus din sfera textului sacru. Mesagerul-Profet, rasul-nabi, nu este învestit cu atribuţii de Messiah, Mahdi, prin urmare păcatele covîrşitoare ale femeilor desfrînate vor rămîne nerăscumpărate pînă la venirea Mîntuitorului.

Întîlnirea dintre salvatori şi curtezane, dintre sfinţi şi prostituate, este o caracteristică a religiilor care propovăduiesc pacea şi iubirea aproapelui, non-violenţa, detaşarea iluminată de lume şi de pasiunile pămînteşti, ascensiunea contemplativă spre paradis. Aceste elemente de doctrină sînt comune creştinismului şi buddhismului, dincolo de formele diferite în care s-au manifestat în cuprinsul timpului istoric şi de nuanţele teologice prin care sînt configurate în sistemele de gîndire circumscrise de spaţii religioase distincte. Absenţa acestei teme în islam mărturiseşte, indirect, despre prezenţa unei teme oarecum complementare: jihad, războiul împotriva răului şi sinelui, războiul pentru propovăduirea credinţei. Fascinaţi de tumultul sîngeros al micului jihad, martirii islamului nu au răgaz pentru a contribui la metanoia florilor de lotus...


1-cf. Aggadoth du Talmud de Babylone. ‘Ein Yaakov, Elkaim-Sartre, p. 319.
2-cf. Aggadoth, Elkaim-Sartre, p. 1224-1225
3- cf. Aggadoth, Elkaim-Sartre, p. 1230
4- cf. Von Rad, Old Testament Theology, II, p. 138-142.
5- cf. Osea, 2, 16; Von Rad, op. cit., p. 145-146.
6-cf. Vita Sanctae Pelagiae Meretricis, PL 73, col. 663-672, in Ward, Vieţile sfintelor
7- cf. Vita Sanctae Thaisis Meretricis, PL 73, col. 661-662, in Ward, Vieţile sfintelor, p. 105
8- cf. PG 87, 3, col. 3697-3725 şi PL 73, col. 671-690, in Ward, Vieţile sfintelor, p. 63)
9-cf. Tripitaka, XXIV, 6, p. 65 r°, Chavannes, III, 496, p. 311-313).