Sincer, eu asa am fost de cand ma stiu. E ciudat, la cei 28 de ani ai mei, sa realizez si sa ma intreb cum am putut trai asa... Mi-am trait viata ca un zombie. Nascuta crestin-ortodoxa, crescuta in familie crestin-ortodoxa, din mediul rural,... am trait ca un robotel. Rugaciunile mi le faceam ca un robotel, la biserica mergeam ca un robotel... Spovedaniile, facute pe repede inainte, de catre un preot probabil cu mult prea multi enoriasi ca sa stea sa asculte pe fiecare in parte, cum se face la o spovedanie adevarata, sa-i spun. Tot ce era legat de Dumnezeu si de Biserica faceam exact ca un robotel. Rece. Fara suflet. Fara... nimic. Am trait in intuneric, in ceata. Probabil, din cauza asta am fost singura si nefericita toata viata.
Credinta... De fapt, nu-i pot spune inca credinta. Mai am de lucru, stiu... Primii muguri de credinta s-au ivit cand am suferit cu adevarat, pentru prima data, din dragoste (si inca sufar, apropos... crunt).
Nu stiu cat e de cinstit fata de Dumnezeu, dar se pare ca doar in astfel de momente tinzi sa te apropii de El, cu adevarat. Probabil ca o ultima incercare de a-ti rezolva problema... sau poate singura modalitate de a-ti rezolva problema, mult prea ampla pentru tine si pentru psihicul tau, care te depaseste cu mult prea mult si te termina din toate punctele de vedere. Apelezi la El. La Dumnezeu.
Inca ma lupt si ma rog pentru credinta. Cred ca de fapt asta e ideea credintei: sa te lupti aprig pentru ea, in fiecare zi, in orice moment. Intai de toate, ca Dumnezeu te pune la incercare mereu. Te testeaza. Si-apoi, mai e partea cealalta, intunecata, care te ispiteste, la fel, zi de zi, si-ti da fel si fel de ganduri. O continua lupta, in care musai trebuie sa iesi biruitor.
Nu stiu cat o sa te ajute, dar de curand am descoperit pe forumul asta, in cautare de raspunsuri fiind la problema mea actuala (una din problemele mele actuale), postat de catre cineva, nu stiu exact cine, un articol din revista/ziarul "Formula As" (vezi link: http://www.formula-as.ro/2011/973/as...rea-oasa-13840). Pe mine una m-a ajutat (cat de cat, momentan... mai am de lucru, am spus). L-am citit si cumva m-a facut sa inteleg multe lucruri care, desi normale si logice, eu nu le pricepeam de fel. Sunt convinsa ca problema ta e de cu totul alta natura, sunt convinsa ca prea multe raspunsuri nu o sa-ti dea parcurgerea textului respectiv, probabil pe multe dintre ele deja la stii, dar citindu-l, iti da o stare anume, te umple de ... ceva frumos. Nu stiu sa-i spun pe nume... Poate credinta? Indraznesc prea mult spunandu-i astfel? Nu stiu, tu sa-mi spui.
PS In om rau n-ai cum sa te transfomi. Atat timp cat ai avut o viata credinta si-ti pui problema ca e posibil s-o pierzi, nu te transformi in om rau. Toti suntem buni. Doar ca fiecare e cu lupta lui. Mai mare sau mai mica.