am gasit un fragment din Savatie Bastovoi – A iubi, inseamna a ierta:
" Adu-ti aminte ca a fost vreme in care tu nu L-ai cunoscut pe Hristos, pentru ca, desi am crescut intr-o familie credincioasa, fiecare dintre noi, uitandu-se in urma, vede cate neajunsuri, cate confuzii a vut in mintea sa, in drumul catre perceperea dreapta a lui Dumnezeu. Si cu toate acestea, tu Il iubeai pe Dumenzeu, veneai inaintea Lui, te rugai, plangeai, primeai iertare, te bucurai si-ti parea ca ai tot ce-ti trebuie. Dar de la o vreme descoperim cat de nedesavarsiti eram noi :credeam tot felul de ciudatenii. “A, eu credeam ca Maica Domnului s-a nascut prin coasta…” sau “eu credeam cutare sau cutare lucru”. Si cu toate acestea, Dumnezeu cauta spre tine. Faceai o gramada de fapte pacatoase despre care credeai ca sunt bune, si dumnezeu te ierta.
Asa sa vezi si pe aproapele tau: ca daca savarseste vrea greseala, o face din nestiinta si ca Dumenzeu il judeca in aceasta nestiinta, si ca vede ceea ce tu nu vezi. Si asa cum te vedeai pe tine cand aveai atatea lipsuri – dar daca te-ai fi avzut de-a lungul vremii iesind din labirinturile nestiintei si ale neputintei, te-ai fi osandit – asa sa judeci si pe aproapele.
Asadar, sa nu uitam ca Dumenzeu il iubeste pe fiecare in starea in care este si cunoaste despre fiecare dintre noi lucrurile pe care noi nu le stim, pentru ca noi judecam la aratare, iar Dumnezeu judeca cele de taina, vede si pocainta viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel sa ne apropiem de oamenii din fata noastra, de oamenii care nu ne plac, care ne irita, ne tulbura, ne nemultumesc: intrebandu-ne intotdeauna ce gandeste Hristos despre acest om si spunandu-ne ca Hristos a murit pentru el si prin aceasta si-a aratat desavarsita dragoste pe care o are pentru tine, si pentru el! "
Tuturor ne e greu sa nu ne smintim cand vedem ca cei ce trebuie sa ne calauzeasca, ne arata prin faptele lor o alta cale. Ceea ce putem face este sa ne rugam pentru ei la Maica Domnului, sa le arate calea pe care au ratacit-o..dar si asta este greu, caci suntem si noi oameni, si nu doar cei pe care ii vedem noi ca gresesc au pacate, ci si noi ..
Parintele duhovnic la care mergeam imi spunea mereu sa nu mai judec, pentru ca voi cadea in aceleasi pacate. Si asta vazusem deja..
Imi mai spunea ca atunci cand judec, sunt mai prejos decat omul care greseste, pentru ca el poate ca nu isi vede pacatul, sau se lupta cu el si eu nu stiu, dar eu stiu ca judecarea aproapelui este mandria mea rabufnita si de asta am pacat mai mare...
Iertati-ma!
|