Citat:
Īn prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia
Ma indoiesc ca este Biserica. Cineva, de fapt Cel mai in masura sa stie si in drept sa spuna, a spus: "Iata ca Imparatia Cerurilor este inauntrul vostru". Daca Bisericii i s-a urcat la cap, mai ales dupa comparatia lingusitoare a lui Dionisie Pseudoareopagitul, aia facuta intre ierarhia celesta angelica si cea terestra a Ekklesiei, si a decretat asa ceva, e problema ei...
Cat despre excursul mental din timpul Liturghiei, splendid, frate Mihnea; ai un talent si un stil admirabile. Insa eu privesc Liturghia ca pe un ritual. Pentru ca din pdv-ul meu este doar un ritual...desigur, pivotul liturgic crestin.
|
Theodor, s-ar putea argumenta in multe feluri pentru a sprijini talcuirea Imparatiei prin Biserica. S-a si facut aceasta, in istoria Bisericii, de nenumarate ori. In baza mesajului Evanghelic, continuind neintrerupt din primele secole.
E vorba despre Biserica intrucat in Ea lucreaza harul, viaza Duhul Sfant.
Imparatia lui Dumnezeu este prezenta lucratoare a Mangaietorului. Fara Duhul Sfant nu se poate vorbi despre Imparatie, asta e limpede, sper.
De asemenea, nici fara pocainta nu poate fi vorba despre Imparatie in viata omeneasca. "Pocaiti-va, ca S-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu!"
Or, Biserica inseamna har (energia necreata, Dumnezeu in lucrare) si Duh Sfant (Persoana) impreuna-lucrator cu oameni credinciosi, evlaviosi, nevoitori. Sunt, in Biserica, Sfintele Taine (adica viata impreuna-lucrare intre om si Dumnezeu, iar nu doar "ceva" aplicat din afara, ca o alifie magica popositoare pe un suflet inert, precum din pacate se intelege des), sunt slujbele toate, asadar tot ce trebuie pentru ca oamenii sa castige pe Duhul Sfant, si astfel sa se petreaca innoirea mintii omenesti si a vietii intregi.
Iar Duhul, odata poposit in templul viu care devine treptat o anumita persoana, viaza acolo - inlauntrul sufletului omenesc, sfintind si omul in cauza si tot ce il inconjoara (alti oameni etc.). Si iata, Imparatia Cerurilor este in acel om. Pe care il numim cuvios/sfant. Este in El Imparatia - viaza in/prin el, adica totul in omul acesta este indumnezeit, decurge dumnezeieste desi simultan omeneste. Stihiile omului sunt reinnoite, sfintite, revitalizate, insanatosite, tamaduite, ca si cum caderea nici nu ar fi existat. Este o minune! Initiata prin Hristos, prin Jertfa, prin Inviere si prin pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime. Apoi prin toate ale Bisericii.
Evident, acesta e un om al Bisericii, un madular al Ei. Si, cum sunt multe madulare sfintite, Biserica Insasi este Sfanta. Prin oamenii care o alcatuiesc, prin purtatorii de Duh Sfant, deci prin Imparatia Care viaza in fiecare. Si desigur, prin celelalte parti ale trupului Ei mistic unde evident viaza acelasi Duh (sfintii, ingerii, Preasfanta Nascatoare) si, evident, prin Capul Bisericii - Hristos.
Asadar, prin lucrarea Duhului Sfant in om, in omul credincios si nevoitor, acesta parcurge despatimirea, hristificarea. Treptat, intreaga fiinta se preschimba, induhovnicindu-se (prin energia necreata, intru dobandirea Duhului Sfant).
Vezi in acest sens pilda, in legatura cu Imparatia, a aluatului si a fainei! Aceasta pilda pune talcul acestei prefaceri (metanoia) pornind de la Invatatura, de la Cuvantul Domnului (Revelatia) si ne arata Imparatia ca o stare/devenire/fiintare launtrica, un mod de a fi, o fiintare aparte: in Duhul Sfant, scaldata si imbunatatita prin energia necreata. Imparatia poposeste treptat in om asa cum Soarele se ridica incet, incet, din mare... Pana cand omul devine imbunatatit, adica luminat intru totul, curatit/sfintit, fara patimi si intru totul daruit lui Hristos. Desigur, in acest caz, in ciuda comparatiei, Soarele nu mai apune... Desi sunt cazuri cand se stie ca unii au pierdut harul si Duhul (o stim din marturisirile lor, mai intai).
Si avem in Evanghelie mai multe pilde prin care Mantuitorul ne introduce in Taina Imparatiei, succesiv dezvelindu-ne anumite aspecte, nuante. Citim si meditam... Traim... Prin Mila lui Dumnezeu.
Domnul fie cu noi!