Cele patru modalitati de iesire din Biserica Catolica sunt: schisma, erezia, apostazia si excomunicarea. Excomunicarea poate fi automata (latae sententiae), adică prin făptuirea unei anumite fapte grave, sau neautomată (ferendae sententiae) ca urmare a sancțiunii unui episcop, unui sinod, papei sau unui tribunal eclezial. Este cea mai severă sancțiune, dată în speranța că omul acela se va îndrepta cât timp este în trup, astfel încât excomunicarea să poată fi ridicată înainte de moartea sa. De multe ori, poate fi ridicată de presbiteri, de obicei după îndeplinirea unui anumit canon (cum e la ortodocși oprirea de la împărtășanie). Uneori, pentru fapte mai grave, numai episcopul locului poate ridica excomunicarea, aceste cazuri se numesc "materie rezervată". Pentru faptele cele mai grave, numai Papa poate da dezlegarea (materie rezervată Scaunului Apostolic). Desigur, în pragul morții, orice preot are abilitatea de a ridica excomunicarea în mod licit.
Exemple de excomunicare automată cu materie rezervată Scaunului Apostolic sunt: sacrilegiul comis cu bună știință de un preot împotriva Sf Trup. Sau ruperea Sigiliului Sacramental (adică încălcarea secretului spovezii).
Cel excomunicat poate intra în biserică, se poate ruga. Dar nu poate primi Împărtășania și nicio altă Sf Taină, nefăcând parte din Trupul Mistic al lui Isus, fiind, până când sancțiunea va fi ridicată, precum infidelii.
|