Citat:
Īn prealabil postat de iustin10
"Fericiti cei ce plang ,caci aceia se vor mangaia "
Bucuria este plansul , faptul ca esti capabil sa plangi pentru pacatele tale.Nu toti ajung la acest har ,si multi suntem oarecum indiferenti ,calduti,dupa ce ne spovedim, in loc ca de abia de atunci incolo ,sa se trezeasca si mai mare durere pentru pacatele noastre . caci odata ce am gusytat din Hristos, si mai mare este ura fata de viata desfranata si netrebnica cu care I-am murdarit chipul sau in noi.
Este darul de care vorbea si Mihaela ,ca urmeaza adevaratei spovedanii.
Desigur ,pot fi si momente de liniste si de bucurie in fata frumusetii lumii, nu trebuie sa umblam mereu tristi
dar cu cat gustam mai mult frumusetea fapturii lui Dumnezeu,cu atat mai mult ne apuca sfasierea ca nu am daruit atata frumusete cat am fi putut ,si ne am murdarit viata in patimi joase
Tristetea aceasta nu vine din suparare ci din prea multa dragoste si admiratie de faptura si armonia lui Dumnezeu ,in care noi si vointa noastra parem ca o musca neagra si urata intr-o mare de dantela alba
|
Pocainta inseamna constientizarea pacatelor insotita de parere de rau si spovedanie si angajarea pe drumul ingust ce duce la Viata.
Transformarea dupa pocainta, da, conduce si mai profund la umilinta si la constientizarea nimicniciei si pacatoseniei noastre si totodata se cauta indreptarea personala si lucrarea virtutilor.
Insa eliberarii obtinute prin ruperea lanturilor grele care ne-au tinut atata timp departe de Dumnezeu, nu-i poate urma decat un sentiment de mare usurare, de libertate si bucurie. :)