[Mosh-Neagu]

Cand l-am cunoscut pe Parintele Ciprian, habar nu aveam ce-mi oranduieste Dumnezeu. Fusesem la Suceava, iar drumul de intoarcere am decis intr-o doara sa-l facem pe partea cealalta ca sa vizitam cateva manastiri care-mi erau si mi-au ramas foarte dragi. Am ajuns si la Sihastria, iar dupa ce ne-am recules la mormantul Parintelui Cleopa si a celorlalti sfinti parinti care odihnesc in acel cimitir, am coborat incet-incet cu gandul dus in adancul sufletului pacatos. Din sens opus venea o maicuta (la Sihastria in mod normal e manastire de calugari, dar maicutele fac ascultare si vin sa ajute la bucatarie si la alte treburi pe-acolo). Fara sa-mi explic prea mult de ce, m-am pomenit intreband-o daca a ramas cineva in locul Parintelui Cleopa, de la care am putea primi o vorba de duh si un cuvant de invatatura. Atunci am fost surprins cand mi-a raspuns ca avem mare noroc fiindca in acea zi sunt foarte putini pelerini la chilia Parintelui Ciprian si ca sfintia-sa a ramas duhovnicul manastirii, care de obicei e foarte solicitat.
Cand am intrat (singur) probabil ca aveam acea infatisare de a ma face mic-mic de tot. Am tacut pret de vreo 30 de secunde care mi s-au parut lungi, lungi. Nu-mi propusesem sa-i spun ceva anume; ma lasasem cu totul in voia lui Dumnezeu. Intr-un tarziu a spart tacerea si mi-a spus lucruri pe care NU avea de unde sa le stie. Nu m-a certat, nu m-a mustrat, nu mi-a dat canoane, ci mi-a modificat pravila intr-un fel pe care eu l-am inteles abia in momentul in care l-am auzit vorbind. Iar daca marea majoritate a celor care ieseau de-acolo izbucneau in hohot de plans, eu am iesit plutind... De-atunci am mai fost la Sihastria de cateva ori. Uneori l-am intalnit, alteori nu. Unora li se pare intr-un fel altora in alt fel, ca si la Parintele Iustin Parvu, la care, desi mai fusesem, nu se intamplase nimic extraordinar, dar a doua oara cand m-a rugat cineva sa-i insotesc fiindca "stiam drumul", in doua minute m-a naucit... Ce-as putea sa spun eu despre acesti oameni? Eu cred ca reactia lor nu reflecta decat propria noastra oglinda. Nimic altceva.
Imi amintesc cu vreo doua saptamani in urma, la biserica a venit o mamica cu un copil in brate, care voia sa impartaseasca copilul. Dar a picat in momentul in care parintele se pregatea in fata Sfintei Mese sa iese dupa vreo 10 minute cu Sf Potir. In spatele mamei cu copilul, "veghea" batzoasa, la vreo 3m mama ei, ne-dusa de fel la biserica, dupa toate aparentele pe care le lasa. Dascalul a mers si i-a soptit ca parintele va iesi in scurt timp cu Sf Potir, si-l va putea impartasi pe copil pe cealalta parte a Sf. Altar. Mamica a privit intrebatoare catre mama, iar aceasta hotarata, i-a facut semn sa ramana pe metereze. Dupa aceea, paracliserul, a mers si i-a mai spus odata mamicii sa mearga si sa astepte in partea opusa unde vor mai veni si alti copii cu mamicile lor... Pana la urma a cedat, dupa ce mama, isi ridica ochii in sus a disperare... Noua care asteptam si ascultam cantarea stranei, nu ni se parea o asteptare prea mare, dar femeii cu copilul, ca si mamai femeii, probabil li s-a parut un veac. La un moment dat i-a facut semn sa renunte si-au plecat grabite spre iesire, exact in momentul in care parintele a tras perdeaua, a deschis usile si a spus "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!"... Nu stiu care-o fi fost coeficientul de inteligenta a acelor mame (sunt convins ca ele aveau o impresie extraordinara in acest sens), dar stiu ca diavolul jubila... Uneori "personalitatea" noastra de "bucuresteni sadea" cu locatia chiar "sub Deal" (de parca in Dealul Mitopoliei, diavolul nu-si poate face cuib...) ne face sa credem ca ar trebui sa fim mai bine tratati decat ceilalti. Omul intelept, trecut prin multe in viata, vede clar cand ispita il incearca si se smereste. Omul orgolios vede numai pacate la ceilalti, si se intreaba ce cauta acolo. Si pleaca bosumflat, exact cand Dumnezeu voia sa-i intinda o mana de ajutor... Dar asta nu-i de-ajuns, ci incearca sa-i mai convinga si pe altii cat de... "perspicace" este...