View Single Post
  #30  
Vechi 10.09.2009, 03:12:54
Hartford's Avatar
Hartford Hartford is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 27.11.2005
Locație: USA
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.809
Implicit

[quote=caminaris;165233]...In dimineata zilei următoare, părintele A. a venit la mine si mi-a propus să merg să-1 întâlnesc pe părintele Paisie. Mi s-a părut o idee bună. Mi-a dat detalii despre drum si am pornit.

Am ajuns lângă chilia bătrânului si am tras de sârma clopotelului de la intrare.

Peste câteva clipe, cineva a strigat de la fereastră:

- Ei, copile, ce doresti?

Am lăsat sârma din mână.

- Părinte, nu-mi deschizi? am întrebat.

Atunci a dat drumul la chei pe sârmă.

- Incuie la loc, mi-a strigat.

Am intrat în curte, am încuiat în urma mea si am urcat spre casă. Când am ajuns în fata casei, sub balcon, bătrânul mi-a cerut să-i dau o jachetă care căzuse pe jos.

Am apucat jacheta si am ridicat capul, întinzând mâna ca să i-o dau. Bătrânul s-a aplecat peste balcon să o apuce. Ochii nostri s-au întâlnit pentru prima dată. Ce privire era aceea!... Ochii lui mari, negri asemenea cărbunelui slefuit, străluceau ca niste scântei. Ce putere era aceea?! Era ceva sfânt în acea privire. Ceva care covârsea firea omenească, atât cât o cunoscusem eu până atunci!

Fulgerător mi-am plecat capul. N-am rezistat acelei măretii duhovnicesti pe care am întâlnit-o înaintea mea. Eram prea mic... Mă umplusem de teamă sfântă. Inaintea de a apuca să fac înconjurul casei, cale de aproape 30 de metri, mă simteam de parcă mi se descoperise o taină adâncă despre potentele firii omenesti.

Când ne-am reîntâlnit după câteva minute, am văzut în fata mea un bătrânel minunat. Ochii erau normali, nu se mai vădea nimic din măretia duhovnicească de mai înainte. Era un om obisnuit. Am sezut într-un coltisor si ne-am luat cu vorba.

- Părinte, eu nu sărut mâna preotilor, căci nu cred.

- De vreme ce nu crezi... bine faci, a răspuns el.

Am discutat vrute si nevrute. Era atât de bun, de blând... în câteva minute ne apropiasem mult sufleteste. Am simtit o mare bucurie, apropiere si încredere. Desigur, la aceasta au contribuit virtutile si discernământul bătrânului.

La un moment dat, râzând bucuros, bătrânul mi-a cerut voie să mă ajute duhovniceste.

- Să păsesc înlăuntrul tău? a întrebat.

- Da, părinte, am răspuns plin de încredere.

- Până si picioarele îmi miros urât, a spus el, insinuând prin aceasta că ar avea neajunsuri duhovnicesti.

Am zâmbit! Omul acesta era curat precum cristalul, si bun precum Hristos.

- Nu contează, părinte, eu vreau, am răspuns.

Atunci a pătruns în sufletul meu. Am simtit ceva delicat, grijuliu si gingas, ceva tămăduitor, luminos, ceva puternic pogorându-se asupra mea. Am simtit ca o transfuzie de lumină în suflet. O lumină lină...

Mi-a adus o pace bucuroasă, adâncă. O asemenea pace, ca si când m-as fi întors la mine acasă după un îndelungat si crâncen exil. O pace egală cu o nastere din nou; eram ca si când m-as fi aflat în bratele lui Dumnezeu. Am avut asadar revelatia aceasta: că există asa ceva în lume! Că-i este cu putintă omului să devină astfel! Câtă uimire, câtă nedumerire, câtă bucurie...

Bătrânul se bucura împreună cu mine. Mă mângâia. L-am îmbrătisat fericit. M-am rusinat apoi de acest gest. Eram descumpănit. Ce fusese mai mare, nerusinarea sau dorul meu arzător? Insă bătrânul mi-o îngăduise. Mă mângâia pe păr, în vreme ce acel ceva care ne unea devenea tot mai luminos, tot mai intens. Iesisem din sine-mi. Mă „îmbătasem“. Dar comportamentul meu era cuviincios, linistit, cumpătat.

Aceasta era prima oară când experimentam „betia cea cumpătată“.

Am pornit spre mănăstire complet schimbat sufleteste, mental, emotional. M-am întors alt om. Monahii pe care i-am întâlnit mă întrebau zâmbind cu substrat:

- De la părintele Paisie vii?

Erau evidente darurile bătrânului care se revărsaseră asupra mea. Le vedeau si ei. De altfel, îmi simteam sinele cufundat într-un fel de lumină mentală.

- Da, răspundeam cu bucurie ca un... novice printre veterani.

Da, cu adevărat se petrecuse si cu mine acel lucru minunat, tainic, dumnezeiesc.

Apoi m-am întors în oras. Acolo am continuat să trăiesc la fel ca înainte. Totusi mă problematizasem, si chiar am cumpărat o carte foarte bună - „Staretul Siluan“ - pe care mi-o recomandase părintele A. ...

Ce frumoasa povestioara eh vezi asta se intimpla cind vezi un om sfint de umpli si tu de sfintenie.
__________________
Rugaciunea care-i plansa
In a lacrimei parau,
Te sfinteste si te-nalta
Ca sa-l vezi pe Dumnezeu!
Reply With Quote