[antiecumenism]

În prealabil postat de AlinB

Nu stiu cum se face ca "eroii" astia de copy/paste nu dau dovada de nici una din calitatile bunului crestin, mentionate mai sus.

Mai mult, fac si apologetica unor miscari criminale gen Miscarea Legionara, care a inceput tot asa, cu "bune intentii" si a sfarsit pana la urma intr-o baie de sange pe care ei insisi au provocat-o, crezand asemenea apologetilor lor de azi ca "scopul scuza mijloacele" si ca a fi badaran si nesimtit se poate trece cu vederea daca, chipurile, lupti pentru o cauza buna, de pe scaunul din fatza calculatorului.

-da iar esti ignorant si rau voitor,si intunecat la minte,accepti comunismul satanist care a facut sute de milioane de victime,dar esti impotriva unei miscari care s-a bazat pe crestinism,care a avut intentii bune,care a construit biserici,care a luptat impotriva masoneriei si comunismului
-deci accepti raul comunist dar nu esti de acord cu sfintii si marturisitorii crestini,care au fost si legionari
-se vede ca ti-a intunecat vrajmasul mintea
-Doamna Aspazia Otel Petrescu apreciaza ML din care a facut parte
-a fost condamnata si chinuita de comunistii satanisti dar s-a rugat si Dumnezeu,Duhul Sfant a fost cu ea
-deci e o crestina care s-a rugat si L-a simtit in celula pe Iisus,a simtit lumina dumnezeiasca asupra ei dar in continuare apreciaza si ML
-o crestina care vorbeste de iubire si rugaciune apreciaza in continuare ML pt binele pe care l-a facut
-iar tu intunecat la minte vezi numai crime si intuneric acolo unde ar trebui sa vezi macar putina lumina,dar asta e daca ti-a intunecat vrajmasul mintea si accepti comunismul satanist,masoneria,ecumenismul,si sistemul..



"Doamna Aspazia Otel Petrescu se încadrează în Mişcarea Legionară, iar despre caracterul creştin al acesteia declară: „Legionarul, înainte de a fi un activist politic, este o vie conştiinţă creştină şi naţională, un reper moral şi un mărturisitor jertfelnic, purtătorul unui eroism existenţial fără de care nimic nu poate nici să se primenească, nici să dureze.” (id., p.9)

De multe ori era încurajată de un glas tainic care-i vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în Iubirea Mea, cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, are revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă”.

Doamna Aspazia Otel PetrescuÎn acelaşi izolator cu şobolani, trăieşte iar o minune: „m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.

În închisoare s-a vindecat de TBC la plămânul stâng şi parţial la cel drept, prin minune dumnezeiască: „eu nu m-am vindecat cu medicamente, ci cu rugăciuni şi ce vindecă Mântuitorul, vindecat rămâne”.

Mărturii despre o viată profund spiritualizată a sa mai găsim în alte locuri ale cărţilor. „Privind în trecutul nostru de veterane ale temniţelor comuniste constat că, încetul cu încetul, am reuşit să ne însuşim câte ceva din aceste minunate culori ale dragostei. Salvarea noastră a fost descoperirea că numai prin culorile dragostei se poate supravieţui în universul concentraţionar. Acesta este marele miracol al supravieţuirii noastre. Nu ne-a fost uşor, am căzut, dar până la urmă, am izbutit. Toiagul nostru a fost rugăciunea. Ne-am rugat în comun şi ne-am rugat în parte. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ai noştri, pentru prieteni şi pentru duşmani şi ne-am rugat mai ales să nu ne părăsească cele trei mari virtuţi: credinţa, speranţa şi iubirea. Mai ales iubirea”.