*Adevarata tamaduire vine prin pocainta*
-In toate cartile ortodoxe despre educatia copiilor se spune ca nu este bine ca acestia sa priveasca la televizor, sa asculte muzica, moderna, sa joace jocuri pe calculator, dar nicaieri nu am gasit sfaturi care sa inlocuiasca toate acestea. Ce solutie vedeti, pentru ca nu poti interzice in permanenta fara sa oferi alte variante, ortodoxe?
-Sunt de acord cu ce se spune in aceasta intrebare. Intreaga noastra viata nu are ca singur scop sa ne dezbracam de patimi si de stricaciune. Aceasta este numai prima jumatate a problemei, pe care o practica chiar si unele religii etrem-orientale. Noi trebuie sa mergem dincolo de asa ceva: sa ne dezbracam de stricaiune si patimi, insa apoi sa ne imbracam cu nemurirea, pentru ca omul nou si innoit sa-si lepede firea cea veche.
De buna seama, este o problema insemnata si Biserica trebuie sa ofere solutii-dar nu numai Biserica, fiindca Biserica nu le poate face pe toate, ci si familiile, mai ales astazi, cand scolile nu mai ajuta precum o faceau in trecut. Asta-i privinta in care dam toti gres! Suntem intotdeauna gata sa dam sfaturi si sa-i invatam pe altii, dar uitam sa ne rugam lui Dumnezeu sa cuvante El sufletului copiilor ceea ce vrem noi sa le spunem. Cred ca parintii care fac asa au mai mari sanse sa izbuteasca sa-si creasca copiii si sa-i scape de deserticiunea lumii acesteia.
Stiti, totul se reduce la un singur lucru! Daca Il iubim pe Dumnezeu, ne rugam Lui. Daca il iubim pe aproapele, il ascultam. Si daca pretuim binecuvantarea si harul lui Dumnezeu, vom face tot ce ne sta in putere ca sa le pastram. Cand avem aceasta intelegere, in vremuri de ispita vom sta inaintea lui Dumnezeu rostind aceleasi cuvinte ca si psalmul: "Pentru cuvintele buzelor Tale, eu am pazit cai aspre"(Psalm 16:4).
- Ce fel de aport in interesul cunoasterii de sine si pentru imbunatatirea relatiei cu aproapele gasiti ca are psihologia?
- Nu suntem impotriva structurilor lumii acesteia, dar le cunoastem limitele. Uneori si psihologia e buna, daca nu exagereaza in teoriile ei si in pretentiile pe care le are, dar sunt convins ca se poate scoate si ceva bun de acolo. Sigur ca psihologia pana la un anume punct poate ajuta, pentru ca simplul fapt ca o persoana isi da seama ca are nevoie de ajutor, si pentru acest ajutor se duce la alta persoana, e deja un pas inainte, pentru ca e o urma de smerenie in asta, dar psihologia nu ne poate ajuta deplin.
Sa va dau un exemplu: ma duc la un psihanalist si ii cer ajutorul sa ma ajute sa-mi inteleg problema. Poate fi un om de stiinta excelent si sa faca o analiza foarte pertinenta a situatiei mele, si sa aduca la suprafata toate patimile mele ascunse, iar eu cand vad toate acestea, cad in deznadejde, nu pot sa fac nimic, nu am puterea sa le biruiesc. Dar atunci cand ne pocaim, cand cu ajutorul parintilor nostrii duhovnicesti incepem sa ne lucram pocainta, atunci dobandim si harul care ne ajuta sa biruim aceste patimi. In primul caz, harul e aproape absent. In cazul al doilea, harul este cel care vindeca. Asa ca adevarata vindecare vine prin pocainta. Pentru ca “intru lumina Ta vom vedea lumina“. Atunci cand suntem luminati cu lumina pocaintei vedem starea noastra advarata, cazuta asa cum e, dar ni se da in acelasi timp si insuflarea, inspiratia, prin care ne putem ridica din ea. Asa ca prima este omeneasca, cealalta este dumnezeiesc-omeneasca.
|