În Miercurea Mare mi-a atras atenția balansul dintre întuneric și lumină care se petrece în sufletul nostru oscilând între păcat și alipirea de Domnul, reflectat în cântările specifice:

Când slăviții ucenici:
„Când slăviții ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat și judecătorilor celor fără de lege, pre Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat.”


sau Cămara Ta:
„Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, și mă mântuiește!”