Istoria si memoria colectiva sunt adesea doua notiuni paralele,iar subiectivismul nostru rareori da sansa evenimentelor de a-si apara cauza in lumina ei corecta.Un alt exemplu sugestiv,intr-un alt gen de situatie,ar fi cel al lui Sofronie al Ierusalimului, reprezentant marcant al crestinismului siriac,care,dupa cum arata istoricii,in calitate de patriarh al Ierusalimului,dupa cucerirea Palestinei de catre arabi,a deschis portile Orasului Sfant in fata Kalifului Omar,evitand in extremis o crancena varsare de sange,un masacru al civililor,el semnand chiar un tratat care asigura crestinilor,in schimbul unui tribut anual ,,libertatea cultului si protectia kalifului",ei dobandind astfel calitatea de dhimmis.Sa nu uitam ca acest om,care a dat dovada de o asemenea abilitate diplomatica in conditii efectiv disperate,a luptat alaturi de Maxim Marturisitorul impotriva monotelismului si a scris inclusiv versuri.