View Single Post
  #54  
Vechi 28.04.2017, 07:16:34
CristianR's Avatar
CristianR CristianR is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.236
Implicit

Ortodocși adevărați!
Un articol de Răzvan Codrescu (care nu poate fi socotit un ecumenist) scris în 2011, însă la fel de actual după aproape 6 ani.

''Există în lumea românească postcomunistă o categorie de credincioși ortodocși – nici foarte mulți, dar nici prea puțini – care au pretenția că numai ei reprezintă cu adevărat Ortodoxia și că, în afara Ortodoxiei (lor), toată lumea e hărăzită pierzaniei, de la Răsărit pînă la Apus. Acești “ortodocși adevărați” fac cît de multă gălăgie pot, cu un discurs întotdeauna radical și violent, pe internet, în publicații și la televiziuni de mîna doua, în conferințe și marșuri publice. Biserica însăși ai impresia că nu-i mai încape…''
[...]
''Cînd îți dă mult, Dumnezeu îți și cere mult. Ei bine, din multul care ni s-ar cere (daruri duhovnicești, eroism moral, erudiție, vrednicie creatoare, unitate internă, zel misionar etc.), „Ortodoxia adevărată” nu mai reușește să realizeze decît un fel de gălăgie oțărîtă și acefală, o habotnicie sterilă și suspicioasă, în care Dumnezeu Însuși devine un simplu pretext legitimant al unei „excelențe” iluzorii (de parcă excelența s-ar transmite prin codul genetic și n-ar fi rezultat al unei vrednicii mereu reînnoite), cu care ne hrănim complexele și puținătatea istorică. Incapabili de o Ortodoxie seniorială – vie, creatoare, generoasă, senină și destresată –, nu facem, în ultimă analiză, decît să compromitem sistematic în ochii lumii, prin majoritatea actualilor ei „purtători de cuvînt”, o tradiție care ea însăși n-are nici o vină că a încăput pe mîini atît de rudimentare.''
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)

Last edited by CristianR; 28.04.2017 at 07:19:17.
Reply With Quote