Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Gândul care ne desparte de Dumnezeu, fie el aparent bun, este de la vrăjmașul. Proba cea mai simplă este rugăciunea. Gândul care ne distrage atenția de la rugăciune, adică de la legătura cu Domnul, sunt de la vrășmașul. În timpul rugăciunii ne vin cele mai "inspirate" gânduri îngăduite de Domnul, dar nu de la El. Aghiuță are diplomă în toate, numai în smerenie nu. Așadar, nu numai gândurile rele vin de la vrășmașul, ci și cele "bune" care ne despart de Domnul.
|
Nu este o alta modalitate mai buna sa dovedim mandria din noi, decat aceea de a justifica orice... flecareala. Si totusi, la teorie suntem doxa. Daca tot spunem: "Aghiuta are diploma in toate, numai in smerenie, nu!" ce-ar mai fi de adaugat? Smerenia apartine mireanului, nu vrajmasului. Daca avem un gand bun, sincer si curat, nu manipulat dupa aflarea intentiei, el trebuie sa ramana acolo in sufletul nostru, iar vrajmasul nu va sti de el daca nu ne laudam noi insine. Vrem sa tinem post? Sa ne rugam sa ne ajute bunul Dumnezeu, fara a vorbi nimanui de intentia noastra. Vrem sa ajungem la un moment dat la spovedanie? Foarte bine, dar sa pastram tacere si sa nadajduim ca va orandui Dumnezeu ziua si clipa aceea... Trancaneala asta cu gandurile bune care ne despart de Dumnezeu este un fel de "curat-murdar" coane Iancule! Gandurile "bune" venite de la vrajmas, n-or sa fie nicodata bune, fiindca omului ii este dat sa inteleaga diferenta. Daca n-ar intelege-o, nici vorba sa se faca vinovat de vreun pacat. Si evident, prin smerenie, putem refuza orice gand care ne-ar aduce cea mai mica aluzie la vrednicia noastra! Tot ce facem bun, este din mila si spre slava lui Dumnezeu si numai Lui trebuie sa ne raportam cand reusim sa facem ceva.
Uneori, totusi, ni se cam pune pata pe cineva si tinem neaparat sa dovedim ceva anume... Iata deci un exemplu concret de intentie "buna"!