Biserica apostolică nu a interzis folosirea simbolurilor, nici nu le-a încurajat, pentru ca să nu se alunece pe panta accentuării simbolului, iar importanța Domnului și Salvatorului Iisus Hristos să scadă, așa cum s-a întîmplat cu simbolul crucii sau mai bine zis cu obiceiul de-a face semnul crucii. Exagerarea este evidentă, dacă ne gândim că a face sau nu semnul crucii e atît de important, încât însuși faptul de a fi sau nu creștin este condiționat de aceasta. Realitatea este totuși alta. Domnul Hristos te face creștin, iar trăirea în ascultare de El dovedește dacă ești sau nu.
Se pare că folosirea semnului crucii a început prin sec. II, iar semnul crucii a început treptat să fie făcut în anumite situații, cum ar fi: intrarea și ieșirea în și din locul de adunare, situații de teamă sau necunoscut. Se considera chiar că protejează împotriva relelor, a înțepăturilor de scorpioni. În fapt, așa a început îmbrăcarea creștinismului cu superstiții păgâne, după cum avertizează sf. apostol Petru, care scrie că pe nesimțite se vor strecura erezii nimicitoare (2 Petru 2,1), deschizînd ușa pentru intrarea în creștinismul apostolic a superstițiilor, misticismului și practicilor păgâne.
În zilele noastre, semnul crucii a ajuns o practică atît de obișnuită, încît a devenit un gest mașinal al omului de a-l face ori de cîte ori se miră de ceva! Ba mai mult, semnul crucii este considerat ca fiind închinarea veritabilă înaintea lui Dumnezeu. De multe ori, omul îl face din reflex când trece pe lingă o biserică, chiar și atunci când se duce la furat sau la alte nelegiuiri...
|