Revin, pentru ca am gasit in arhiva revistei "Formula as"de pe net, un articol ce contine marturia unei femei, care, tot ca si tine , la varsta de 18 ani, a inceput sa sufere de niste tulburari psihice, care nu puteau fi diagnosticate de medici si care nu-i permiteau sa duca o existenta normala. Si numai credinta si strigatul sincer de ajutor adresat lui Dumnezeu au salvat-o pe aceasta femeie.Postez mai jos articolul mentionat.
"Am avut marea fericire, impreuna cu fratele meu, sa crestem invaluiti de iubirea si veghea nemarginita a parintilor nostri. Oameni minunati, ne-au crescut in spiritul iubirii valorilor inalte ale onestitatii, al respectului de oameni, de bine, de frumos si de adevar, in spiritul muncii si-al datoriei, dar, mai ales, in spiritul credintei in Dumnezeu. Cu toate ca viata n-a fost miloasa cu ei si mai tarziu nici cu mine, increderea in puterea divina ne-a ajutat sa invingem necazul si suferinta, sa ramanem in legea morala si in iubirea care nu s-a indepartat niciodata de noi. Am trait intens clipe de deznadejde si lacrimi, de suferinta consumata pe paturi reci de spital, dar rugaciunea nu m-a parasit niciodata; rastignita pe rugul ei, am fost intotdeauna ascultata si ajutata de Dumnezeu.
...Aveam 18 ani si mari dureri de cap. Atat de mari, incat nu-mi puteam desprinde crestetul de pe perna. Eram in preajma bacalaureatului, o eleva buna si silitoare, printre premiantele scolii. Nu ma mai puteam concentra, ceea ce imi adancea suferinta. Le-am spus parintilor ca n-am sa ma pot prezenta la sesiunea pentru bacalaureat. Au ramas interzisi, erau ingrijorati si intristati. La fel si profesorii, care m-au sfatuit sa ma prezint oricum la examen. Starea mea era insa cu mult mai grava decat isi inchipuiau. Incepusem sa am niste imagini bizare, haotice, care ma bantuiau cand incercam sa adorm: pasari ciudate, animale, chipuri umane deformate, figuri geometrice trunchiate etc., care veneau intr-o succesiune rapida, terifianta, asemenea avalansei imaginilor unui televizor dereglat. Cu toata stradania mea sa adorm, cosmarurile nu dispareau. La insistenta celor din jurul meu, m-am prezentat la sesiunea de bacalaureat, dar nu m-am putut concentra, am predat foaia alba, nescrisa, si am plecat din sala. Am suferit cumplit aceasta infrangere nedreapta. Tata, alarmat, m-a dus la doctori. Au spus ca suferisem un traumatism psihic si ca aveam nevoie de liniste. Dar cosmarurile continuau. Vizita acelor personaje bizare se repeta cu obstinatie, aducandu-ma in pragul pierderii ratiunii. As fi innebunit pur si simplu, daca intr-o noapte n-as fi auzit un glas ca un tunet, care imi poruncea sa ma rog. Agatata parca de o scandura de salvare, mi-am impreunat mainile si, cu lacrimile siroindu-mi pe fata, am inceput sa cer cu toata fiinta: "Doamne, Doamne, ajuta-ma!". Ca o binecuvantare, somnul a venit peste mine, si atunci, si de atunci inainte, fiindca de vedeniile acelea n-am scapat niciodata, desi intre timp s-au rarit. Intremata, am dat examenul final de absolvire a liceului si am intrat si la Facultatea de filologie, pe care am izbutit s-o termin.
In rastimpuri, in perioadele mele mai grele, de suparari, oboseli, nedormire, au mai aparut acele imagini vizuale haotice, uneori extrem de intense. Dar de fiecare data, inainte de-a adormi, m-am rugat cu toata fiinta in sinea mea: "Doamne, Doamne, ajuta-ma!", sperand profund ca o sa-mi treaca, ca voi fi ascultata acolo, sus. Si mereu se intampla aceasta minune, sa adorm. N-am spus nimanui despre lucrurile acestea, nici celor apropiati: parintilor, fratelui, sotului, fiului meu, gandind ca se vor ingrijora. Nici medicilor nu le-am prea spus, dandu-mi seama ca nu patrund semnificatia acestor fenomene bizare, care treceau si trec si astazi, mereu, imediat dupa rugaciuni. Au ramas o taina. Numai rugaciunea reprezinta o certitudine, convingerea ca ruga rostita din adancul fiintei va face ca raul sa treaca. Si trece! Un miracol, o adevarata minune, care m-a ajutat sa ajung pana in cel de-al 75-lea an al vietii, depasind restristile si bolile grele (cancer), lupta intre viata si moarte. Din adancurile fiintei mele inalt intotdeauna glas catre Dumnezeu: "Doamne, Doamne, auzi-ma, Doamne, iarta-ma si ajuta-ma!" si reveneam si revin la viata, ma minunam si ma minunez ca am putut birui suferinta prin rugaciuni."
|