[Ioana-Andreea]

1
"Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci ?" (Luca 10,25). Asa Il intreba odinioara pe Domnul un invatator de lege. Acela il intreba ca sa-L ispiteasca, numai dintr-un fel de curiozitate, sa vada ce va spune Invatatorul, caci stia si singur care este raspunsul. Dar putem intreba despre calea mantuirii nu doar din simpla curiozitate, ci din dorinta sincera de a primi un raspuns direct - un raspuns necunoscut sau uitat; putem intreba dintr-o necesitate vitala, pentru ca sufletul ne doare si inima se chinuieste in nedumerirea: ce sa facem ca sa mostenim viata vesnica ?
O astfel de nelamurire chinuitoare, este cu atat mai fireasca, cu cat este mai nedefinita sfera de ganduri in care se afla cei care intreaba si cu cat mai multe pareri diferite intalnesc acestia in scrierile si in cuvintele oamenilor. Oare nu intr-o asemenea situatie ne aflam si noi acum ? Uitati-va in jurul nostru si veti vedea, ca nici cei ce sunt dintr-ai noastrii nu spun toti acelasi lucru. Unul, de pilda, spune: "roaga-te si te va mantui Dumnezeu"; altul: "plange, frange-ti inima, si Dumnezeu nu te va urgisi"; al treilea: "fa milostenie si aceasta va acoperi multime de pacate"; altul: "posteste si alipeste-te de casa Domnului"; iar altul: "lasa toate, fugi si te departeaza si fa-ti lacas in pustie". Iata cate raspunsuri diferite au ai nostrii! Si toate acestea sunt adevarate reguli de mantuire, cu care te intalnesti neindoielnic pe calea salvarii. In ceea ce-i priveste pe cei ce se considera ca fiind dintre ai nostrii, dar au incetat sa mai fie ai nostrii - ma refer la crestinii care s-au luat dupa duhul veacului si al parareii de sine, cei care, insusindu-si cateva concepte solide preluate din crestinism, dar inaltandu-se in parerea de sine, ne-au parasit si s-au despartit cu inima de Domnul Hristos, cu toate ca Il marturisesc cu limba - in ceea ce ii priveste pe ei, printre acestia se afla si o mai trista si mai dureroasa discordie, care s-a indepartat de calea adevarului si rataceste pe meandrele minciunii. Nu vi s-a intamplat oare si voua sa auziti in discutii sau sa cititi din carti cum filozofeaza unii despre ordinea lucrurilor, care ar trebui sa fie alcatuita dupa mintea lor, iar nu cum este acum ? Despre mantuirea sufletului nici nu se pomeneste acolo. Fericirea vesnica, daca este acceptata ca atare este considerata ca si cum am avea-o deja, dupa oarece drepturi ale omenirii, iar toata grija este indreptata catre indulcirea, ca adaos la aceasta, a vietii terestre si spre transformarea acesteia , din amara, in paradiziaca. In acest spirit, unul proclama: "Sa nu crezi in nimic, decat in ratiunea ta, urmeaza-ti chemarile firii, fii independent, traieste dupa bunul tau plac si nu permite unei maini straine sa se aseze pe grumazul tau - si vei fi fericit"; altul propovaduieste: "Unde nu se inmultesc desfatarile publice, ca teatrele si altele ca acestea, acolo viata nu este viata". In alta parte auzi: "Nu poti merge pe calea cea dreapta - trebuie sa ai stiinta de a trai, stiinta de a-ti dirija treburile astfel incat sa nu-ti prejudiciezi interesele si sa nu le permiti altora sa-ti strice planurile, intentiile si sentimentele" (aceasta se numeste la ei intelepciune); in alta parte se spune ca esti pierdut daca nu-ti aperi cinstea si interesele.
Observati ce intunecate sunt aceste filozofari ? Si, cu toate acestea, putem spune ca ele constituie temelia obiceiurilor lumii si le putem intalni circuland libere atat intr-o simpla discutie, cat si intr-o mare sedinta, sau tiparite intr-o carte - si nu intr-una singura ! Inchipuiti-va acum ce trebuie sa se intample in mintea si in inima aproapelui vostru sau, poate, chiar a fiicei sau a fiului dumneavoastra, cand intr-o multime de locuri vor fi intampinati de asemenea fraze, cand vor citi dintr-o carte astfel de pareri, iar din alte carti, altele si mai rele, si acestea nu intr-o singura zi, nici intr-o singura luna, ci de-a lungul multor ani; cand, totodata, ei vad in jurul lor obiceiuri impregnate de acelasi spirit, iar in inima lor, ispitita de tentatii, se nasc ganduri pofticioase, care clatina buna randuiala - inchipuiti-va ca toate aceste impresii diverse se vor strange, dintr-o data, intr-un suflet tanar sau poate ca nu neaparat tanar: ce va simti atunci inima, mai ales o inima care nu L-a uitat inca pe Dumnezeu si care pretuieste cuvantul adevarului, rostit de gura lui Dumnezeu ? Aud iesind din strafundul acelei inimi un strigat , asemenea strigatului apostolilor speriati de furtuna si al lui Petru, care incepuse sa se inece: "Doamne, salveaza-ma, ca pier! Doamne! Ce sa fac sa ma mantuiesc ?" Mame si tati! Auziti voi, oare, acest strigat?
Sa nu credeti ca m-am luat cu vorba. Nu. Intentionat am vrut sa clarific cum este firesc sa ne intrebam, mai ales astazi, asupra caii de mantuire sau a drumului catre imparatia cereasca. Sunt convins ca, daca in mijlocul nostru S-ar ivi acum Domnul, , atunci toti cautatorii binelui autentic, vazand cum duhul zilei de azi, invataturile si randuielile de acum se contrazic una cu alta, toti acestia L-ar intreba de Domnul, intr-un singur glas: "Doamne, ce sa facem ca sa mostenim viata de veci? Ce sa facem ca sa ne mantuim ?". Ei, fratilor, Domnul ieri si azi si in veci, este acelasi (Evrei 13,8). Atunci i-a spus iudeului sa caute raspunsul in Lege: ce este scris in Lege, cum citesti ? Astazi, fara indoiala ca i-ar spune crestinului sa deschida Sfanta Evanghelie, sa se indrepte, in general, spre invatatura Noului Testament sau spre Biserica lui Dumnezeu si l-ar intreba: "Ceea ce este cuprins aici, cum intelegi ?". Este evident ca Domnul, indreptand atentia iudeului catre Lege, voise sa-i sugereze: "Nici nu trebuie sa intrebi, calea spre mantuire este inscrisa in Lege; fa asa si te vei mantui. Pentru aceasta este data Legea, ca sa te duca la mantuire". Tot asa trebuie sa le spunem si noi crestinilor care se indoiesc din pricina nelamuririlor care-i impresoara: "Nici nu trebuie sa ne intrebati! Crestinismul este singura cale de mantuire. Fiti crestini autentici si va veti mantui". La ce serveste Sfanta Biserica, dogmele si poruncile, la ce servesc Sfintele Taine, posturile, privegherile si rugaciunile noastre, sfintirile si toate celelalte. Toate acestea sau toate cele cuprinse de Sfanta Biserica reprezinta calea sigura de mantuire. Cine va primi din toata inima si va implini sarguincios tot ce ne porunceste sfanta Biserica, acela nu este in afara drumului mantuirii. De aceea, daca acesta se afla in noi, inseamna ca rostul nostru nu este sa intrebam, ci sa aducem slava; nu sa cautam unde se afla mantuirea, ci sa o primim de-a gata, ca apartinandu-ne sau cuprinzandu-ne cu totul; sa slavim, sa cinstim cu toata puterea si sa ne inchiman Domnului., care ne mantuieste prin Sfanta Sa Biserica. Asadar, ce trebuie sa facem ? Sa cinstim cu sfintenie si sa umblam neclintiti in toate invataturile, legiuirile, si randuielile sfintei biserici, fara sa ascultam nici un fel de cugetari desarte ale noii filozofii, care se straduieste sa darame totul, fara sa construiasca nimic.
Cred ca in mintea noastra a ramasa inca nelamurirea: Ce anume trebuie sa facem ca sa ne mantuim ? Va voi raspunde acum in cateva vorbe: credeti in tot ce ne porunceste Sfanta Biserica si, primind puterile harului prin Sfintele Taine si incalzindu-le in voi prin toate celelalte ierugii, rugaciuni si randuieli ale Sfintei Biserici, mergeti neabatuti pe calea poruncilor date noua de Domnul Iisus Hristos, calauziti de pastorii sfintiti si va veti mantui. Descoperirea amanuntita a acestora o voi amana pentru alta ocazie si imi voi termina cuvantul cu rugaciunea ca Domnul sa va daruiasca lumina si intelegere, ca sa-L cunoasteti si sa va lamuriti limpede calea mantuirii adusa de El pe pamant si confirmata de Biserica, care a condus in rai deja pe atatia sfinti, pentru ca nici voi sa nu fiti lipsiti de implinrea acestei bine asteptari. Amin. (24)