View Single Post
  #4  
Vechi 10.02.2008, 20:56:24
mirela-h mirela-h is offline
Member
 
Data înregistrării: 22.06.2007
Mesaje: 37
Implicit

Draga Ana, in primul rand NU DISPERA, ca in viata , mai ales intr-una pusa sub semnul CREDINTEI si NADEJDII in Dumnezeu, nimic nu este ireparabil. Cred ca starea ta de rau este determinata nu numai de necazul pricinuit de hotararea sotului tau de a divorta, dar, imi permit sa-ti atrag atentia, si de o oarecare superficialitate in credinta. Desi spui ca esti absolventa de Teologie, si predai probabil religia, folosesti de cateva ori cuvantul "sortit", dar conceptul de soarta sau destin este strain crestinismului, ar fi fost poate mai corect sa scrii "ales" pentru ca suntem alesi de Dumnezeu pentru a face sau a fi ceva. Mai rau este ca te-ai dus si la ghicitoare si ea ti-a bagat in cap ideea de farmece ca si cum farmecele ar fi mai puternice decat vointa lui Dumnezeu si ar putea destrama o casatorie pe care El a binecuvantat-o. Cu mai multi ani in urma, credeam si eu in asa ceva si in alte aiureli care s-ar pune de-a curmezisul vointei lui Dumnezeu si ajungeam la o stare de disperare gandindu-ma ca sunt o jucarie in fata unor forte negative pe care eu nu le pot in niciun fel controla. Ce m-a scapat de aceste credinte gresite a fost un vis, si cu toate ca stiu ca nu este bine sa te increzi nici in vise, eu consider ca prin momentul, mesajul si efectele pe care le-a avut in timp asupra mea, acest vis a fost unul de la Dumnezeu. Intr-o noapte de Sf. Nicolae, cand potrivit traditiei se fac daruri, am primit si eu un dar. L-am visat pe Hristos care mi-a spus doar atat :
" Daca nu crezi in atotputernicia lui Dumnezeu, nu crezi in Dumnezeu". Si de atunci, ori de cate ori imi trec prin minte ganduri despre cine stie ce influente negative care se tes asupra mea de catre oameni cu rele intentii, imi amintesc de aceasta atentionare si imi spun ca nu se poate sa cad victima vrajilor si blestemelor, daca ma pun sub ocrotirea lui Dumnezeu, si chiar daca mi se pot intampla lucruri rele , atunci ele au fost ingaduite de Dumnezeu ca o pedeapsa sau o lectie de viata pe care trebuie sa le primesc si sa nu disper, ca vorba aceea "tot raul spre bine". Asa sa te gandesti si tu ca nimeni si nimic nu este mai puternic decat Dumnezeu si El nu ne vrea decat binele.
Cred ca sotul tau nu este sub puterea unor farmece, ci mai degraba sub influenta comportarii libertine a acelui cuplu care va vizita, fiind tentat de acest gen de viata, si are impresia ca libertatea ii este ingradita de casatorie. Nu te grabi sa divortezi, roaga-te in continuare, nu mai pleca urechea la soaptele celui rau, si incerca sa vorbesti cu sotul tau cu multa blandete, dar si seriozitatea, despre ce isi doreste el si de ce numai crede ca poate sa fie cu tine.Aminteste-i si de lucrurile frumoase care au fost intre voi si de planurile pe care le faceati impreuna si care merita sa fie realizate.
Doamne ajuta!

Reply With Quote