Sensul suferinței? .... Adică la ce bun? La ce folosește?
Un prim gând, așa cum mi-a venit când am citit postarea ta, este: Cartea lui Iov.
Din carte am găsit ceva folositor pentru mine: suferința prilejuiește un salt către cunoașterea (experierea) lui Dumnezeu, apropie pe om de Dumnezeu, îl sfințește.
Iov cel dinainte de suferință nu e același cu Iov după traversarea suferinței. El iese îmbogățit și înnobilat cu darul cel mai de preț: cunoașterea lui Dumnezeu, pe Care inițial îl știa "doar din auzite". Iar cunoașterea lui Dumnezeu, ne învață Mântuitorul, este cea mai folositoare experiență a omului.
Suferința (altoită cu credință) smerește și (fără credință) înrăiește și sluțește.
Suferința curățește.
Suferința înțelepțește.
Suferința slăbește cerbicia inimii și a minții.
Suferința e un test: dacă o întâmpini ca un răzvrătit îți dezvălui fără echivoc narcisismul și centrarea pe sine. Te descoperi om trupesc, om căzut. Dar încă mai poți alege...:)
Dacă o accepți cu conștiința umilită înaintea Domnului, dacă ai încredere că leacul cel mai bun e cel știut de doctor nu de pacient, atunci ea lucrează minuni.
Unii se prăbușesc sub suferință. Eu am pățit-o de multe ori și era să pier definitiv.
Dar Domnul și cei care se roagă pentru sufletul unui om îl ajută pe cel care suferă să descopere Cerul, Viața, Iubirea.
Prin suferință nu se cade să murim. În Biserică, minune: înviem.
|