Indreptatirea de sine e un mare pacat . Si eu ma surprind motivandu-ma, acordandu-mi circumstante atenuante. Dar care e legatura cu porunca cea mare ,a iubirii aproapelui la fel ca pe tine insuti ?
Indreptatirea de sine e unilaterala.Ea imi da scutire sa daruiesc ceva cersetorului din colt,pentru ca am indoieli. Ea nu ma lasa sa zambesc celui ce ma dusmaneste ,pentru ca,nu-i asa,sunt suparat . Ea nu ma lasa sa ii vorbesc deschis celui cu care dialoghez,pentru ca altii inaintea lui m-au lovit,si deci sunt precaut si rigid.
Deci indreptatirea de sine,de fapt ma im[piedica de la implinirea poruncii aproapelui,si nu ma ajuta .
Dar atunci care iubire de sine e folositoare?
Sunt singur si ma compatimesc pt asta? Atunci sa ma port frumos cu cei care sunt singuri.
Am nevoie de o vorba buna sa ma invoireze? Atunci sa daruiesc si celor tristi atentie .
Sunt neputincios si am nevoie de ajutor? Atunci sa alerg in intampinarea celor care isi pun intrebari si au probleme.
Pentru ca apoi voi realiza,ca ce fac pozitiv pentru altii ,faceam oricum si pentru mine insumi,dar fara succes. Prin altii te poti vindeca de propriiile suflerinte si neputinte,daca stii sa le daruiesti ce au nevoie.
Astfel,iubirea de sine ,egala cu respectul de sine ,este cea la care ajungi , ajutand pe altii ,ca si cum te ai ajuta pe tine.
Iubirea de sine este la inceput animalica si egoista.Dar prin altruism , iubirea de sine, inteleasa prin intermediul celorlalti ,devina armonie cu Dumnezeul cel universal,cu semenii,si deci virtute.
|