Doamne ajuta!
Vreti sa va spun ce cred eu? Intr-un fel situatia imi suna cunoscut, tocmai de aceea mi se pare ca intrezaresc dincolo de cuvinte. In primul rand nu cred ca esti asa cum spui tu, adica nici urata nici proasta. Si de asemeni cred ca situatia nu a fost la fel de la inceput. Candva ai fost pe locul intai si apoi ai fost "detronata"? Sau ti s-a indus acest "spirit de competitie"? ca trebuie sa fii mereu pe locul intai pentru a fii iubita si apreciata de ceilalti? Cred de asemeni ca fratele tau cumva ti-a luat "locul" pe nedrept. E mai mare sau mai mic ca tine? Daca intr-adevar el ar fii meritat, i-ai fii recunoscut si tu de la inceput calitatile. De obicei parintii il favorizeaza pe copilul mai dezavantajat de proprile lui calitati (mai slab, mai prostut, etc) si pe acela il si ajuta, iar pe cel puternic il lasa sa se descurce singur. De obicei atunci cand spun lucruri "amenintatoare" (ca nu vei reusi, ca vei fii un/o ratat/a, etc), ori vor sa te avertizeze (sa faci ceea ce trebuie), ori isi exprima propriile temeri si frustrari, pentru ca nici ei nu au resuit mai mult, dar nici nu stiu ce ar fii de facut in acest sens, pentru ca alminteri ar stii sa te povatuiasca. Cred de asemeni (asa mi s-a spus si mie) ca daca intr-adevar erai slaba si neajutorata, Dumnezeu ti-ar fii dat mai putine de indurat. Daca ti-a dat sa duci e pentru ca El stie ca poti. Cand o sa realizezi si tu asta o sa Ii multumesti. Ce te rog sa ai grija insa este sa nu intrii cu atitudinea asta de looser si in relatia pe care o sa o ai in viitor cu sotul tau si cu familia lui, pentru ca sa nu ajungi ca mine. Mai bine asteapta pana iti regasesti self-esteem-ul. Insa ceea ce nu reusesc sa ma lamuresc eu este de fapt tu cu cine te compari? Cu ceea ce ai fost candva, cu ce vroiai sa ajungi, cu ce au vrut parintii tai sa fii, cu fratele tau, cu colegii? Daca te compari cu altii, nu e bine, pentru ca stii si tu asta si o stie oricine. Daca te compari cu ce ai fost candva, poate ca nu e totul pierdut. Daca te compari cu o imagine, o "himera" din capul tau, plasmuita acolo ori de ceea ce ar vrea parintii tai (= proiectie narcisista), ori de ce ai vazut tu prin filme sau prin carti, adica personaje care erau superoice si pentru asta le iubea toata lumea, atunci nu e bine. Poate e timpul sa iti construiesti un alt "model". Eventual unul care sa fie mai putin pe placul lumii si mai mult pe placul lui Dumnezeu. Desi si aici trebuie avut grija ce iti doresti si ce iti inchipui ca ar vrea dumnezeu de la tine. In orice caz sa stii ca nu vrea sa fim nici supereroi, nici sfinti, si in nici un caz sa incercam sa stralucim mai mult decat ceilalti, asemeni unor mici luciferi.
Afara de astea toate care presupun ca sunt factori favorizanti, predispozanti, care exista in casa si in mintea ta, eu cred ca aceasta stare pe care probabil o ai de cateva zile s-a precipitat si dintr-o cauza medicala, pe care o sa ti-o scriu pe pm.
|