View Single Post
  #611  
Vechi 06.10.2011, 20:29:15
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

IMPACARE

Zorica Latcu


Cu sufletul spre Domnul am strigat:
"Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Mă ține lutul meu, de lut legat,
Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.
Spre Tine merge dorul meu întreg,
La Tine-mi este orișice dorire.
Ci lasă-mă de lut să mă desleg,
Să vadă sufletu-mi a Ta mărire.
Mi-e sete de odihnă, Doamne-al meu,
Mi-s mâinile și tălpile o rană.
Din coastă sânge-mi picură mereu,
În drumul de păcat și de prihană.
Primește-mi, Bune, sufletul stingher,
Gătește-mi însuți locul de hodină,
Mă lasă astăzi să mă 'nalț la cer,
Dezleagă-mă de haina mea de tină".

Și glasul Domnului grăi răspuns:
"Durerea ta mă sfâșie de milă,
Când plânsul tâu la mine a pătruns,
Mi-a înflorit o rană-n piept, copilă.
Ridică-n slavă ochii tăi uimiți
Și-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Privește-n ochii mei de plâns topiți
Și-n palme vezi-mi chinurile crunte.

Eu n-am cerut atunci să vin în sus,
Deși Părintele ceresc mi-e Tată;
Din cupă am sorbit amar nespus,
Și cupa mea e-n veci nedeșertată.
Dar rana ta mă doare mai cumplit,
Pe cruce-am sângerat și pentru tine!
Te-am cunoscut din veci și te-am iubit,
Și-i grea povara dragostei depline".

Și-am îngânat, cu duhul umilit:
"Primește-mă-n iubirea Ta cerească,
Și lasă, Doamne, 'n lutul istovit,
Dureri și răni în sânge să-nflorească".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote