View Single Post
  #5  
Vechi 05.09.2010, 14:39:52
mariamargareta mariamargareta is offline
Banned
 
Data înregistrării: 04.12.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.366
Implicit O precizare

Faceți distincția dintre liderii pucioși, cei care manipulează nemijlocit farsa de la Noul Ierusalim, și adepții lor, care sunt o biată masă de manevră, cu creierele spălate de ideologia pucioșească, pretinsă a fi ultra-ortodoxă și super-creștină.
Liderii pucioși (pe numele lor de mireni Mihaela Tărcuță și Nicolae Nedelcu) sunt doi impostori, nedespărțiți și neîmpărțiți, neschimbați și neamestecați în cele "lumești", care se consideră prooroci apocaliptici, moștenitori ai talentelor de medium cataleptic ale Verginicăi Stoica (născută Tudorache). Deși nu sunt căsătoriți unul cu altul (Mihaela are ca soț pe Milică Tărcuță, iar Nicușor are ca soție pe Tanța Nedelcu - pe care însă Mihaela a avut grijă să o plaseze cu domiciliu forțat la o adeptă fidelă din comuna Valea Lungă, ca să fie Nicușor al ei liber de orice obligații matrimoniale), cei doi lideri pucioși pot fi văzuți mereu împreună, ca marca lipită de scrisoare, așa că și noaptea când dorm, ei dorm în aceeași odaie (chiar dacă în paturi diferite, căci trebuie să se știe de oricine că ei sunt ca frate și soră). Cei doi lideri pucioși îi intoxică aproape săptămânal pe adepții lor cu "mesaje din cer" pe care pretind ei că le primesc direct de la "Dumnezeul" pucios (în realitate, acestea sunt niște predici deocheate, dar pline de talent oratoric, scornite din mintea schizo a Mihaelei). Adepții ascultă orbește de cei doi lideri pucioși, și ar fi în stare să sară și în foc pentru ei, sau să facă eventual o crimă, dacă "Dumnezeul" pucios le-o va cere (motivându-și ardoarea cu pilda Scripturii care spune că și Avraam era gata să fie în stare de așa ceva - vezi povestirea cu Avraam și Isaac din VT)

Spamurile cu pricina nu vin direct de la liderii pucioși, ci de la cei mai fideli acoliți ai lor. Cei mai vrednici în ultima vreme se dovedesc a fi Viorel Ivan și amicul lui, Mihai Mateescu. Amândoi sunt oglinda vie a nivelului de degradare morală în care poate ajunge un om care se dăruie ideologiei de la Pucioasa: ambii golani și-au abandonat fără motiv serviciile, apoi soțiile și fiicele ( deși frumoase și deștepte și corecte), lăsându-le lipsite de orice sprijin afectiv și material, victime sigure ale hazardului, pentru ca ei să se poată dedica full time muncii de sfetnici de culise ai liderilor pucioși. (Între timp, soția lui Viorel a murit de tânără, pe un pat de spital). În afară de alte blestemății ale celor doi aventurieri, cum ar fi păcălirea unor bătrânele naive ca să-și vândă casele și apoi să-și doneze banii integral sectei de la Noul Ierusalim, cei doi ciraci se ocupă intens cu promovarea de spamuri pe internet, prin care sperie populația românească de venirea unui iminent cataclism, dacă rumânii nu binevoiesc să se se dedice cu trupul și sufletul (și, mai ales, cu punga) liderilor impostori de la Pucioasa.