Dragi semeni,
Va multumesc pentru raspunsurile voastre, in special lui ory si elenei(Va_Iubesc). Am fost impresionata ca nu am primit iar indiferenta, ci sfaturi utile. Desi inca ma vad cu el din cand in cand si mai vorbim la telefon, ma simt mai puternica si am incredere ca DUmnezeu imi va arata calea pe care sa o aleg, de fapt, am ales-o deja si anume calea Lui. Din pacate, ma tem pt. fostul meu prieten(cu care imi facusem atatea planuri, la fel ca si ory),ca va ramane in lumea minciunii, a falsitatii create de acei presupusi oameni vazatori. Cred ca anumite persoane au unele simturi mai dezvoltate, pt.ca asa sunt si eu, ca si fam mea de altfel, caci nu degeaba se zice ca omul,in general, foloseste o parte f. mica din creier,iar restul este un mister.Realizez faptul ca indiferent daca ar mai fi aparut sau nu aceasta problema cu "farmecele"(caci nici eu nu cred decat ca el nu e suficient de matur si mai vrea sa copilareasca o perioada, fiind f.usor influentabil de anturaj si de mama lui), tot s-ar fi ajuns la un final in relatia noastra, pt.ca iubirea inseamna frumos, impacare, liniste,sinceritate, intelegere, ascultare si fidelitate, adica ceea ce i-am oferit si eu, insa mi-am primit prea multe "palme"inapoi.Este foarte ciudat ce se intampla, caci desi a ales sa ne despartim, pe motiv ca nu mai poate fi cu mine, deoarece si un preot cu har i-ar fi spus acelasi lucru,ca ar avea de suferit(bineinteles ca el s-a gandit ca ar avea de suferit din cauza mea,si nu a scandalurilor neincetate cu mama lui care inclusiv i-a spus:" ce vrei sa fac sa te desparti de ea? sa o calc cu masina? si multe alte jigniri nefondate la adresa fam.mele), el tot ma suna uneori si il simt trist, nelinistit, agitat. Simt ca vrea sa fim impreuna, doar ca nu are puterea necesara sa infrunte acele minciuni si sa-si infrunte mama, nu este pregatit sa fie pe propriile picioare. Este adevarat, este mama lui, nu ii pot reprosa nimic,dar regret ca nu il pot face sa deschida ochii, sa vada ca mama lui chiar e bolnava, caci de multe ori i se adresa ca si sotului ei(care pleaca f.des in voiaj).. Imi pare f.rau pentru el, caci va duce o viata grea. Nu va putea avea nici o relatie serioasa caci nu i se va perimte. Atat timp cat merge prin cluburi sau bea cu prietenii, ajunge tarziu acasa sau isi schimba partenerele des, nu e nici o problema pt.mama lui. Nu voi putea intelege niciodata de ce unii parinti isi distrug copiii doar pt. a fi ei linistiti,adica a-i tine langa ei. Fiecare s-a nascut pentru a trai, a avea un drum al sau, a face alegeri bune sau mai putin bune. Mai rau este ca nu pot uita nedreptatea care mi-a fost facuta, iar pe mama lui nu o pot ierta. Cu timpul si ajutorul duhovnicului meu voi reusi sa iert, dar gustul amar va ramane mereu. Sunt constienta ca relatiile sexuale dinaintea casatoriei reprezinta un pacat f.mare. Mi-am dorit sa fac asa ceva doar cu sotul meu sau cu cel care ar urma sa devina sotul meu. Fostul meu prieten a fost singurul din viata mea si am acceptat sa am acele relatii intime pt.ca ne facusem planuri...planuri ce s-au dovedit a fi doar vorbe in vant, iluzii, minciuni..Cand ma gandesc ca va trebui sa-mi vad de viata mea si la un moment dat sa fiu cu cineva cu care sa am o familie, ma ingrozesc...cum as putea fi cu altul daca el a fost unicul? In plus, imi tot zice ca majoritatea nu doresc decat ceva anume de la mine, dar eu stiu ca nu e asa,pt.ca oricum nu as permite asa ceva. E greu cand ma gandesc ca timp de 23ani am fost o persoana linistita, serioasa, mereu am ajutat atat cat am putut, chiar si cu o vorba, am iubit oamenii, am avut incredere si... am primit inapoi multa superficialitate. Poate sunt prea pretentioasa, imi doresc ceva ce nu exista pe aceasta lume. Legat de f.ca trebuie sa ma cunosc mai bine, imi cunosc capacitatiile, dar este f.adevarat ca pe plan profesional nu stiu incotro sa o apuc, deoarece facultatea de litere - lb.straine mi-a lasat un gust amar, tot din cauza superficialitatii si a indiferentei celor din jur. Mi-ar placea f.mult medicina, am inclinatii de mica sau psihologia, oricum ceva care sa ajute oamenii. Cand stiu ca pot fi utila cu ceva, ma simt implinita; daca ceilalti sunt fericiti, ma bucur pentru ei si nu ma mai intereseaza propria-mi persoana.
Fiecare are problemele sale si am avut ocazia sa intalnesc persoane care au trecut prin momente mult mai dificile decat mine, persoane care erau pe holurile spitalului si stiau ca urmau sa moara dintr-o clipa in alta. Nu mi-e frica de moarte, nu mi-a fost niciodata, iar daca as putea sa le redau viata celor care au nevoie, as risca-o pe a mea pt. a-i ajuta.
Va multumesc inca o data pt. tot. Ma apuc de invatat pt.examene, desi nu ma pot concentra.
Domnul sa va binecuvanteze si sa va fereasca de intuneric!
|