View Single Post
  #16  
Vechi 19.05.2013, 22:40:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.862
Implicit Mamă a șapte copii, stâlp de familie creștină - Otilia Bălinișteanu

<< CONTINUARE >>


Lupta cu boala

În urmă cu 12 ani, Varvara Florariu a suferit nu mai puțin de cinci intervenții chirurgicale, luptând împotriva unui cancer recidivant. Medicii ieșeni nu i-au mai dat nicio șansă. Dar ea, mama, a plecat din nou genunchii, în rugăciune. Și a luptat cu boala cu un curaj ce venea de dincolo de omenesc. “Noi aproape că încetasem să mai sperăm, după diagnosticele atât de necruțătoare primite de la medici. Dar ea avea un calm și o tărie inexplicabile aproape. Spunea mereu că Dumnezeu așa a rânduit. Și nu înceta să se gândească la noi, la ce mai era de făcut”, spune părintele Vasile Florariu. “Țin minte că eu urma să mă căsătoresc, iar mama, pe patul de spital, îmi făcea meniul pentru nuntă. Atât de mult lupta ca să fim noi realizați, să fim fericiți, deși era răpusă de boală”, povestește Alexandru, cel mai mare dintre copii.“Făcuse chimioterapie, era de nerecunoscut, însă mereu o găseam în salon cu cartea de rugăciuni; știa că doar acolo e nădejdea ei. Și, deși suferea și o durea, avea un chip luminos, știa că Dumnezeu nu o va lăsa. Urma să i se nască și a treia nepoată și ea trebuia să o vadă”, povestește Iustina.
În lupta cu boala s-a petrecut - au recunoscut-o și medicii - o minune. Căci, acolo unde medicina se declara neputincioasă (cum să fii altfel în fața unui cancer cu metastaze), s-a produs un miracol. Ultimele analize au arătat că nimic din ce era malign nu mai exista.“E o transformare la ambii părinți. Să-i vezi că se bucură împreună de orice fir de iarbă, adiere de vânt sau floare, e formidabil. Se bucură de noua viață ce le-a daruit-o Dumnezeu și nu uită să-I mulțumească zilnic pentru asta”, spune Iustina.
Testul suprem al vieții
În 2011, întreaga familie avea să treacă tesul suprem al existenței lor. Cu o hepatită cu virus C în antecedente, tatăl, Vasile Florariu, se îmbolnăvește subit. După câteva săptămâni de spitalizare, medicii îi dau un verdict necruțător: nu se mai poate face nimic. Fără a-și pierde speranța, familia face totul pentru a-l salva. Un transplant hepatic, într-o clinică din Germania, rămâne singura șansă. Începe o luptă grea, pentru a strânge fondurile necesare intervenției. Din mijlocul familiei, mama e sprijinul, umărul pe care se plânge, cea care îndeamnă la rugăciune și la încrederea că Dumnezeu nu-i va lăsa nici acum.“A fost o perioadă foarte grea. Dar rugăciunea m-a făcut să sper, să am nădejde și, când era mai greu, luam cheile de la biserică, fugeam repede la Maica Domnului și mă linișteam”, îmi povestea, imediat după această încercare, Varvara Florariu.
“Înainte de transplantul tatei, o găseam zi și noapte cu cartea de rugăciuni și plângând. E o luptătoare și Dumnezeu a făcut minuni cu ea, cu ambii părinți. I-am vazut neputincioși, fără salvare aici, toți ridicau din umeri și spuneau că nu o mai duc mult, dar Dumnezeu a avut alt plan”, consideră Iustina.
Și Dumnezeu nu i-a lăsat, iar părintele s-a întors acasă cu bine. “După transplant, dacă n-ar fi fost ea, cred că n-aș mai fi fost nici eu acum. Mă gândesc la ceea ce spunea părintele Stăniloae, când a fost întrebat dacă cunoaște un sfânt în viață. Părintele a răspuns: “Da, soția mea”. M-a obsedat răspunsul lui; așa spun și eu. Pentru că trăiește pe pământ, dar cu gândul, sufletul și mintea mereu la Dumnezeu. Fără a exagera, înmănunchează toate virtuțile ce se pot cere unei persoane care este soție, mamă, preoteasă, femeie în general”, consideră pr. Vasile Florariu.
Familia Florariu, o bucurie care merită împărtășită
Astăzi, familia Florariu e un exemplu de trăire creștină, de bucurie, de speranță, de armonie și de solidaritate. Și mai e ceva ce oamenii aceștia emană: credință neștirbită, dragoste față de aproapele și multă modestie. Sunt un exemplu că și astăzi se poate vorbi despre familii sănătoase, călăuzite de principii și de valori morale autentice. Iar la baza acestei familii a stat mama, stâlp și dragoste nesfârșită. Trei dintre copii sunt deja preoți: Alexandru la Hodora, Ionuț la Scobinți- Rediu și Andrei la Satu Nou – Belcești. Emanuel a terminat Teologia, iar acum studiază limbile clasice (greacă și latină), Teofil este și el student la Teologie. Fetele, Iustina și Paula, au moștenit, de la mama, latura artistică. Iustina e absolventă a Facultății de Arte, iar Paula elevă a Liceului de Arte “Octav Băncilă” din Iași. “De la toți primim atâta bucurie! Să îi vezi strânși pe toți 16 (copii și nepoți), la masa de Paști sau la o sărbătoare, iar mama, tot ea, să pregătească atâtea bucate și să-i bucure pe toți cu bunătăți, e un sentiment despre care cuvintele spun prea puțin”, apreciază părintele Vasile.

Mama , portret în contrast: lumină multă și umbră

Alexandru: “Primii pași în biserică, în rugăciune, cu ea i-am făcut. Și mi-au prins bine”.
Ionuț: “Adeseori o dau exemplu de credință, căci prin credință a fost vindecată, de dragoste, căci ne iubește egal pe toți, de muncă, suntem șapte copii și nu a fost ușor, de jertfelnicie, căci și-a jertfit viața pentru noi și pentru Hristos prin misiunea de preoteasă și mamă model ce și-a asumat-o.
Emanuel : “Cred că mama cel mai mult își dorește să rămânem cu toții ancorați în credința și în dragostea de Dumnezeu, să construim în continuare pe temelia educației pe care ne-a oferit-o”.
Iustina: “E greu să spun totul despre ea; mai simplu mi-ar fi să o pictez, deși nu cred că aș face-o în culoare, mai degrabă în contrast - în lumină multă și umbră. În perioada când era bolnavă, i-am făcut un portret în mișcare, așa am simțit. Poate pentru că cei foarte dragi ne sunt pemanent în gând, ca o imagine între trecut și prezent”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote