[Savonarola]

În prealabil postat de PetruD

Va implor, ajutati-ma sa inteleg.

Ceea ce s-ar putea să vă surprindă nu este chiar aşa de surprinzător. În general Vt şi pasajele respective au fost folosite şi ca nişte prefigurări a luptelor, confruntărilor, asalturilor pe care adevăratul Israel, cel spiritual, adică Biserica, trebuie să îl îndeplinească. Aşa cum Dumnezeu le ordona israeliţilor să distrugă pe duşmani complet, tot aşa ordonă creştinilor să se lupte împotriva păcatelor până la nimicirea acestora, evident prin ajutorul harului lui Dumnezeu. Acelaşi Dumnezeu care îi ducea pe israeliţi la biruinţă împotriva vrăjmaşilor, pentru ca israeliţii să ajungă în pământul făgăduinţei (care este o prefigurare a adevăratului "pământ" al făgăduinţei care este împărăţia lui Dumnezeu, încă din această viaţă), tot aşa acelaşi Dumnezeu este cel care i-a dus şi îi duce la biruinţă completă şi definitivă pe creştini împotriva diavolului, păcatului şi morţii, aşa încât cei mântuiţi să facă legea dumnezeiască în pământul făgăduinţei adică în împărăţia lui Dumnezeu.

Durităţile folosite în VT se datorează şi faptului evident că oamenii acelor vremuri, sau mai bine spus unii dintre ei, erau destul de necizelaţi şi nu puteau să îl primească pe Mântuitor. Lumea era încă prea sălbatică oarecum pentru a putea să recepteze mesajul mântuirii, şi de aceea Dumnezeu a purces mai întâi prin pedagogia Legii care dezvăluia păcatele. Educaţia în lege era aceea care putea să cizeleze pe oameni pentru a primi Evanghelia. Paralel cu dezvoltările din iudaism prin Lege şi Profeţi, pentru posibilitatea receptării evangheliei au existat numeroase dezvoltări inclusiv la "neamuri", prin diverse sisteme filosofice şi religioase, cum ar fi spre exemplu filosofia greacă sau religiile de mistere (fie ele de sorginte egipteană, greacă, frigiană, iraniană, etc).

Acea duritate şi violenţă de care se vorbeşte în VT s-a transferat însă în Noul Legământ al lui Dumnezeu cu oamenii în lupta spirituală a creştinului, inima sau duhul, pneuma acestuia devenind câmpul de bătălie între adevăratul israelit (adică omul lăuntric, aşa cum minunat îl denumeşte sfântul Paul, născut din nou din apă şi din Duhul Sfânt) şi diverşii "amaleciţi", "egipteni", "faraoni" (adică păcatele, ispitele, ignoranţa, şi chiar diavolul sau diavolii). Ea era însă necesară în VT pentru ca oamenii să îşi fortifice identitatea de sine sau eul, chiar dacă era vorba despre o fortificare deocamdată nepusă pe adevăratul temei, iar eul se întărea atunci, şi chiar şi azi se mai observă, prin război, prin luptă, prin confruntarea cu celălalt. Un eu cizelat de Legea dumnezeiască poate mult mai bine să răspundă Evangheliei pentru că Legea îl ridică pe om în treapta lui de conştiinţă.