[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de tot-Laurentiu

Poate că sunteţi un exemplu de psiholog conştient de importanţa acestui aspect şi aveţi o abordare din perspectivă creştin-ortodoxă faţă de pacienţii dvs, însă psihologii cu o astfel de abordare sunt minoritari, iar cea mai mare parte dintre ei nu sunt interesaţi de învăţătura Sfinţilor Părinţi, ba unii consideră Biserica ca pe ceva de epocă medievală, înapoiat şi de prisos.. O altă parte dintre ei, însă, sunt adepţi ai tehnicilor din religiile şi filozofiile orientale la care recurg adesea, chipurile, pentru a-şi ajuta pacienţii. Iată unde se poate ajunge când unii ajung să idolatrizeze raţiunea unor oameni fără Dumnezeu.

*

Consider ca nu trebuie sa dam la o parte nicio stiinta, pentru ca psihoterapeutii laici ajuta oarecum pe oameni sa ajunga la un oarecare echilibru, si mai ales pe oamenii care sunt atei si sunt in afara Bisericii, si chiar pe oamenii Bisericii care nu stiu sa foloseasca metoda de vindecare a Bisericii.

Cu îngăduinţa dumneavoastră pe care îmi imaginez că mi-aţi fi acordat-o, am selectat două porţiuni distincte din textul pe care l-aţi postat şi v-aş ruga să îmi răspundeţi la trei întrebări legate de aceste paragrafe:

1) Ce înseamnă pentru dumneavoastră ca un psiholog format în Universitatea Bucureşti (sau în alt centru academic din România) să aibă o abordare creştin-ortodoxă faţă de pacienţii săi? (cu menţiunea că psihologii nu au pacienţi ci, în cazurile în care au o specializare în psihoterapie sau consiliere, ei au clienţi) Concret, ce vă aşteptaţi sau vă doriţi ca un psiholog creştin să facă în cadrul unei şedinţe de consiliere sau în cadrul unei dezbateri publice sau, ca în cazul meu, când se adresează publicului larg pe un forum ca acesta sau pe un alt forum. (Sper că în răspunsul dvs. veţi opera din capul locului distincţia cuvenită între psiholog creştin şi teolog sau preot.)

2) Oare la ce fel de "oarecare echilibru" se referă Mitropolitul? Puteţi face o precizare în câţiva termeni indubitabili? Dacă se poate şi cu unul-două detalii din practica efectivă, care să ilustreze şi să întărească abordarea conceptuală.

3) În ce sens spune Sfinţia Sa că un psihoterapeut laic ar putea să ajute pe un om al Bisericii "care nu ştie să folosească metoda de vindecare a Bisericii"? Vă rog, de asemenea, să precizaţi concret, în termeni de acţiuni efective folosite în consiliere şi psihoterapie şi să ilustraţi cu un exemplu practic.

Vă mulţumesc,
Doamne ajută!

P.S. La toate aceste întrebări eu am dat deja o serie de răspunsuri în anii trecuţi şi recent, cu riscul asumat ca precizările mele să fie prilej de desconsiderare, neîncredere, etichetare ca ecumenist, necredincios, adept al New-Age, nebun, beţiv, porc, câine, pacient care nu se tratează, demon, impostor "verificat din surse sigure" şi alte forme de respingere şi ofensă. Evaluări care s-au şi făcut public în privinţa mea, după cum presupun că deja cunoaşteţi. Am dat şi numeroase exemple care să întărească afirmaţiile teoretice, inclusiv din experienţa personală atât ca psiholog cât şi ca client şi chiar ca fost pacient psihiatric ca urmare a gravei suferinţe pe care am trăit-o de pe urma consumului de alcool. Acum vă rog să răspundeţi dumneavoastră, spre folosul nostru şi al tuturor forumiştilor întru clarificarea acestor raporturi şi distincţii dintre abordarea psihologică şi duhovnicească a vieţii oamenilor.