View Single Post
  #3  
Vechi 18.10.2016, 15:54:48
Igor_Paslusnik's Avatar
Igor_Paslusnik Igor_Paslusnik is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.02.2015
Locație: Biserica. Creștin al Bisericii primare, cea fără erezie, numită politic după anul 1054: Ortodoxia
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.724
Implicit

Și apoi oroarea cea mare, că de pe la 1950, decând au început să moară de foame și boli, aproximativ câte 26.400.000 în fiecare an. Deci din 1950, până în 2017, sunt 67 de ani, ori 26,4 milioane, sunt peste 1.768.800.000 de oameni. Peste 1 miliard și 768 de milioane de oameni au murit până acum. În 67 de ani de pace, începând din 1950.

Doar cei care au murit de foame și boli. Nu de gloanțe, de arme sau bombe. Ci din cauza gândirii umane. Măi oamenilor ! Asta face organizarea democrației capitaliste ? În timp ce atâtea organizații strigă lumii, nimeni nu-i aude... Se prefac că nu-i aude. Acest sistem care ar trebui să fie cel mai înfloritor din istorie, îmbolnăvește mintea oamenilor cu otrava consumului, a exploatării și indiferenței umane și a doririi celor materiale, cum nu s-a mai întâmplat niciodată în umanitate...

Cât de bolnavi suntem, să ne luăm mașini, case, telefoane, să dezvoltăm afaceri, când la distanță de câteva sute de kilometri, moare câte un om de foame la fiecare 2,7 secunde... Extraordinar ! Și dacă refuzi să fi precum acei oameni îmbolnăviți, te consideră nebun și antisocial, etc.
Nu pot să descriu în cuvinte durerea pentru cei morți, adormiți de foame... de boli... 26 de milioane pe an... Mai mult ca la primul război mondial. Mult mai mult. În fiecare an...

Mai poți să te bucuri? Mai poți să-ți serbezi ziua de naștere, sau ziua încreștinării, ziua botezului, când cu 24 de ore în urmă, ziua ce-a trecut, au murit de foame și sete 32.000 de oameni ? Și cu tot cu cei ce au murit de boli, un total de peste 72.300 de oameni morți pe zi. Nu cei din cauze naturale, de bătrânețe și așa. Nu, doar cei morți de foame și sete. Și boli. Deci și azi, onomastica ta, de ziua ta, vor muri tot atât ! Și mâine la fel... Și în fiecare zi, și în fiecare lună și anul viitor la fel.

Mai poți să-ți cumperi mașină când știi cât de reci și indiferenți sunt oamenii unii cu alții? Cât de repede te înjură și cât de ușor e predispus la violență omul? Când știi că cel care ți-a produs telefonul și mașina e plătit cu 2-3 dolari pe 12 ore de muncă pe zi, 6 zile pe săptămână? Și brandul, cu belșugul de profit la nivel mondial care rezultă din vânzările telefoanelor și ale mașinilor de serie sau cele luxoase și scumpe, nu aduc decât poate 0,1%, adică câteva milioane de euro sau dolari, pentru acei năpăstuiți, ca să impresioneze media și pe cei puțini la minte și ca să nu zică că n-au făcut nimic.

Ți se oferă și ție posibilitatea să faci afaceri, să primești un ban, să-ți cumperi... bomboane și nu te mai gândești la filosofia acțiunilor la nivel mondial. Ești mulțumit. Și ei la fel... Nu! Nu, eu nu sunt mulțumit stricăciunile lumii acesteia. Există o altă lume. A Sfinților. A lui Hristos. Pe care vreau să o aleg. Și trăiesc lumea asta, doar ca să mă pregătesc pentru cealaltă.

Mai poți să-ți faci liniștit o familie, când știi că zeci de mii de copii, la propriu, zeci de mii de copii, măi omule, mor de foame, sete și boli? Frații noștrii din Adam și Eva ! Oameni ! Copii ! Zilnic ! Peste 72.000... Zilnic...

Mai poți să cumperi hăinuțe pentru 1 copil al tău, sau 2 copii sau câți ai? Da? Să-ți dai energia, dragostea, resursele, banii, mintea, inima, toată ființa ta, pentru un copil? Când atât de mulți, mii, nu 100 sau 300, ci mii de copii, mor în fiecare zi de foame și de boli. Zeci de mii. Și sute de mii pe săptămână. Și milioane pe lună. Iar acel copil al tău, mai există șanse să moară în orice zi, din orice cauză, accident, eveniment, sau să mori tu, și-l lași la voia întâmplării? Argument pentru care măcar să nu faci un singur copil, ci mulți.

Mai poți să te căsătorești când știi că există șansa oricând să fi înșelat? Să-ți cadă femeia în adulter? Te mai poți apropia de ea, când știi cu câtă poftă a dorit și a iubit pe altul? Când știi ce mult i-a plăcut să fie atinsă de acel străin? N-o mai poți dori. Motivând prin felurite nepăsări, minciunele, căderea. Când tu practic, vroiai să vă sfințiți. Și-atunci, dându-i "cartea de despărțire", adică divorț, nu oare timpul petrecut cu ea, l-ai aruncat la gunoi? Sau în cazul femeii când e înșelată de bărbat. În loc să fi câștigat acel timp pentru mântuire? Câte minute din cele 1440 de minute pe zi, ai dăruit efectiv, mântuirii? Fapte, cuvinte, gânduri. Câte minute? Apoi persoana cu care te-au unit în Taina Căsătoriei, a terfelit miile de minute împreună și le-a călcat în picioare, prin adulter, desfrânare.

Acesta e doar un exemplu, cu referire la persoana necredincioasă, care nu vrea să se sfințească, care vine la Biserică cu haine mulate pe ea, cu fustă care-i dezvelește pulpele, adesea și bulanele, cu capul descoperit, adesea ieșit de la coafor. Mai dorește ea sfințenie, virtuți, asceză, curățire, îndumnezeire? Intră doar vreo 3 minute pe săptămână în Biserică. Mai poate soțul să-și dorească să alerge după Hristos, lângă ea? Și multe fete creștine, dacă le spui că iubești mai mult pe Hristos, decât o vei iubi pe ea vreodată și printre altele, refuzi să ai mașină toată viața cât timp locuiești în oraș, nu vor dori căsătorie. Vor căuta altul.

Deci iată, nu imposibil, dar uite cât de multe piedici sunt puse sfințirii în căsătorie. Și nesfințindu-ne, păcătuim mult mai mult, suntem mai departe de mântuire, de curățire, luminare și îndumnezeire. Și-atunci firesc că dorești pe Domnul.

Cu cât înțelegi mai mult și vrei să trăiești mai mult pentru Hristos, cu atât vezi că e mai greu să te sfințești. Căsătoria este frumoasă și este a doua cale spre mântuire. Și s-au spus multe cu asta. Este a doua cale. Mai ușoară, cu mult mai puțină nevoință, aproape fără asceză. Cu multe dezlegări, îndulciri, mult mai puțin plătită, nu fiindcă dorim plată, ci fiindcă avem mult mai puțin de dăruit altora; tuturora.

"Dacă pe Mine M-au urât și pe voi vă vor urâ". Ce lume-i asta? Doamne... Ce se întâmplă cu omenirea? Doamne ! Miluiește...

14 - Aproximativ 6 milioane de hectare de pădure se defrișează pe tot pământul în fiecare an. Deci aproximativ 13.000 de hectare în fiecare zi. 6. Milioane. De hectare. Dispar. Anual. Doamne...

Asta în condițiile în care pădurea produce oxigenul, hrănindu-se cu dioxidul de carbon, produce circulația apei în pânza freatică, fiind și filtru al apei, împiedică alunecările de teren, întreține ecosisteme pentru o multitudine de animale, insecte și alte vietăți, care au dispărut, sau sunt pe cale de dispariție. Cum? Cum e posibil să ștergem de pe fața pământului 6 milioane de hectare anual? Cum e posibil așa ceva? Dacă tot așa o ținem, în aproximativ 50 de ani nu vor mai exista păduri pe pământ... Ideologia gândirii de azi, filosofi acțiunii, principiile sociale... De ce nu-i oprește nimeni? Pentru că gândim stricat. Fără Dumnezeu. Fără Hristos. De ce nu ne pasă de ceilalți care vor veni după noi?

15 - Mai mult de 7,5 milioane de hectare agricole, se pierd anual datorită eroziunii solului, deci aproximativ 19.000 de hectare pe zi. Ce mai pot să adaog?

16 - Aproximativ 11,5 milioane de hectare de pământ se deșertifică în fiecare an. Devin deșert. 11,5 milioane de hectare de pământ fertil, devine deșert !
Ne dăm noi seama ce înseamnă aroape 12 milioane de hectare de pământ în fiecare an care devin deșert? Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii... Reușim cu adevărat să înțelegem ce înseamnă asta ?

17 - Aproximativ 9,5 milioane de tone de deșeuri, chimicale toxice, se varsă în oceane sau pe pământ, deci în mediu și în fiecare an și eliberăm peste 90 de milioane de tone de dioxid de carbon, CO2, în atmosferă. Pe zi. Nu mai am cuvinte...

18 - Peste 1 miliard și 630 de milioane pe pământ, sunt cu exces de greutate sau supragreutate și peste 650 de milioane de oameni sunt obezi, în timp ce peste 750 de milioane de oameni sunt subnutriți și malnutriți, la limita subzistenței și peste 650 de milioane de oameni nu au acces la o sursă potabilă de apă. Iar aceste numere cresc.

19 - Peste 5 milioane de oameni mor din cauza țigărilor în fiecare an, peste 2,5 milioane din cauza alcoolului, peste 1,5 milioane mor în accidente de mașină, și peste 1 milion de oameni se sinucid anual... Se sinucid... Oare ce e în mintea sinucigașului cu 2 zile înainte de-a săvârși păcatul împotriva Vieții, împotriva Duhului Sfânt? De ce nu caută pe Hristos? De ce e atât de nemulțumit?

20 - Se vând peste 5 milioane de telefoane mobile pe zi... Se consumă peste 200 de milioane de dolari pe jocuri video pe zi... Se trimit aproximativ 200 de miliarde(!) de emailuri pe zi... Se scriu peste 3,5 milioane de postări noi pe bloguri pe zi... Se dau aproximativ 500 de milioane de tweeturi (ciripituri) pe zi... Sunt aproximativ 4 miliarde de căutări google pe zi... de la cei peste 3,5 miliarde de oameni pe pământ, care au acces și folosesc internetul. Doamne... Cum ne consumăm timpul... Și cum singuri ne agonisim o veșnicie în bezna minții și-a inimii...

21 - Fiindcă noi toți am devenit numere, suntem deja o înșiruire de numere, avem CNP-uri în buletine (Cod Numeric Personal în România din 1978 și prima oară în lume în America în 1936, răspândit apoi mondial). Adică timp de mii de ani, omenirea s-a descurcat excelent fără cnp, și din urmă cu 80 de ani, America a dat tonul pe întreg pământul, să se folosească cnp-ul? Nu, nu mă conduce America, ci Dumnezeu.

Trebuie să se dea posibilitatea, libertatea să alegem dacă vrem să avem codul cnp și codul de bare sau dacă nu vrem să le avem și să le folosim. Altfel nu e libertate. Cnp-ul a fost introdus înaintea codului de bare. Din necunoaștere, indiferență și împătimire după cele materiale, acceptăm propunerile și ne lepădăm de taina persoanei, primim un număr la naștere cu care ne identificăm toată viața, iar în buletin, numărul este pus primul cu prioritate, deasupra numelui.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.

Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice.
Biblia
Reply With Quote